Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut arestarea lui Vanghelie pentru că ar fi influenţat un martor la proces.
Un procuror de la DNA a cerut vineri, la Tribunalul Bucureşti, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Marian Vanghelie, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, după ce acesta ar fi luat legătură cu un martor în dosarul în care fostul primar al Sectorului 5 este judecat pentru fapte de corupţie.
Procurorul a explicat că Vanghelie se află sub control judiciar şi are obligaţia de a nu contacta martorii din dosar. La unul dintre termenele de judecată ale procesului, Vanghelie s-ar fi apropiat pe holurile instanţei de unul dintre martorii din dosar, Marius Păun, cu care a stat de vorbă, întâlnirea fiind surprinsă de camerele de luat vederi de la tribunal.
'Nu este vorba doar de rea-credinţă, ci de influenţarea procesului. Înainte de a fi audiat, martorul relatează că în mod repetat a fost interpelat. A venit chiar şi o ofertă de angajare pentru martor. Modalitatea la vedere la care a apelat inculpatul duce la necesitatea unei alte măsuri. Inculpatul este persoană publică şi cauza este intens mediatizată, iar instanţa trebuie să sancţioneze derapajele, pentru că alţi inculpaţi pot face la fel. În luna februarie, instanţa l-a audiat pe martor. Martorul şi-a schimbat declaraţia şi procurorul s-a sesizat din oficiu. Inculpatul l-a abordat chiar pe holurile instanţei cu solicitarea de a-şi schimba declaraţia oferindu-i perspectiva angajării', a spus procurorul.
De cealaltă parte, avocatul lui Vanghelie a arătat că, din imaginile de pe camere, se poate vedea cum fostul primar se apropie de un automat de pe holul instanţei, de unde ia o sticlă cu apă.
'Vanghelie introduce în automat bani şi se vede cum ia o sticlă cu apă. Apare Păun, urcând scările. Vanghelie vine din partea opusă şi cu greu se vede dacă au purtat o discuţie. Şi, dacă s-a purtat o discuţie, a durat 11 secunde. Ce zice Parchetul: 'Vine martorul şi spune că Vanghelie l-a întrebat dacă are emoţii. Vanghelie l-a întrebat unde lucrează'. În mod logic, în 11 secunde, în afară de bună ziua şi o strângere de mână, nu poţi spune multe. La sfârşitul declaraţiei aţi consemnat că martorul vine şi spune că la DNA s-au spus multe lucruri şi că martorul a fost pus să scrie la DNA. În instanţă a zis că nu-şi aminteşte tot. (...) Martorul spune că Vanghelie l-a întrebat unde lucrează şi i-a zis că urmează să îşi deschidă un restaurant şi dacă doreşte să lucreze acolo. Îi dă un număr şi martorul i-a zis că nu. Deci, mobilul nu există. Faptul că, în cele 11 secunde, s-a purtat un dialog nu arată maniera fără scrupule a lui Vanghelie de a încerca să influenţeze un martor. Mă gândesc că astfel de acţiuni nu pot fi făcute în văzul tuturor. Sub lupa camerelor, a presei, acesta ar înţelege să abordeze un martor în 11 secunde şi îi pune întrebări?', a spus avocatul.
Vanghelie nu mai doarme
La rândul său, Marian Vanghelie a declarat în sala de judecată că, de câteva zile, nu doarme din cauza stresului.
'Dacă aducem un copil de cinci ani nu poate să creadă poezia asta. De aia am ieşit la TV. Nu poţi face nimic. Din două în două zile te ia DNA. Ce se întâmplă la Ploieşti, aşa se întâmplă peste tot. Nu poţi călca pe roşu şi gata te băgăm la puşcărie! Nu plec şi nu fug ca Ghiţă şi ca alţii! Să ştiţi că-s sănătos. Ţin minte tot, nu uit nimic. Tata este evreu şi după război ţinea minte tot. De câteva zile nu dorm. Pe fond de stres şi nervi. Eram pregătit de când m-am dus la DNA, că mă ridică! Mai bine mă condamnaţi. (...) Au venit la mine în puşcărie şi nu am făcut niciun denunţ. Doamna Kovesi o să aibă probleme mari, pentru tot ce se întâmplă. Am fost echilibrat până acum. Până veţi da dumneavoastră soluţia, veţi vedea că vor ieşi lucruri frumoase în România', a declarat Vanghelie.
Gata să meargă din nou în arest
'De ce se cere arestarea mea? Pentru că a venit în spatele meu, în timp ce luam o apă şi pe cameră arată 11 secunde. Nu l-am întrebat nimic. A venit în spatele meu şi zice: 'îmi cer scuze, sunt şi eu amărât, am fost stresat'. Zic: e un Dumnezeu. Atât. Şi când am intrat în sală, am spus: doamna preşedinte, pe cameră nu e, dar vă spun eu: i-am făcut aşa (arată cu degetul în sus). Atât. Şi cred că e un Dumnezeu. Fondul dosarului meu nu este năzbâtia asta. (...) Am geanta făcută în maşină, mă mai duc o lună - două (la arest - n.r.). Nu moare nimeni. Am căpătat experienţă. Oricum, va veni vremea, cu mine afară sau cu mine înăuntru, să răspundă oamenii ăştia. Şi vor răspunde, nu pentru ce i-au făcut lui Vanghelie. Doar aşa putem băga oamenii în puşcărie? Că ei, prin teroarea asta, sperie martorii din procesul meu, dar sperie toţi martorii, sperie pe toată lumea, sperie instanţele. (...) Eu sunt golan, nu mie frică. (...) Cu Laura (Kovesi - n.r.) nu am nicio dezvăluire. Sunt puţin agitat, puţin nervos', a afirmat Vanghelie.
[citeste si]
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani. În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru, toţi sub control judiciar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu