Împotriva lui Vasile Astărăstoae, Președintele Colegiului Medicilor și rector al UMF Iași, DNA a dispus începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, informează hotnews.ro.
Dosarul deschis de DNA face referire la refuzul conducerii UMF Iasi de a pune în aplicare decizia Inaltei Curți de Casație și Justitie prin care, în iulie 2014, se stabilea definitiv ca Vasile Astărăstoae a fost în conflict de interese, angajandu-se pe sine si pe fiica sa în mai multe proiecte europene derulate chiar de instituțiile pe care le conducea.
Desi Ministerul Educatiei a inceput procedura de demitere a lui Vasile Astarastoae din functia de rector al UMF Iasi, la 8 luni de la decizia celei mai inalte instante judecatoresti din Romania Vasile Astarastoae ramane inca rector. In octombrie 2014, membrii senatului UMF Iasi au fost amendati cu cate 2000 de lei pentru ca au refuzat sa puna in aplicare decizia instantei. Senatul a decis doar retragerea calitatii de ordonator principal de credite detinuta de Vasile Astarastoae.
Mai multi profesori ai Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi, condusa de mai multi ani de Vasile Astarastoae, au fost implicati in ultimul timp in scandaluri de coruptie sau abuz in serviciu. Profesorul Dumitru Paduraru a fost arestat pentru tentativa de viol asupra unei studente. Profesorul Gheorghe Dorobat, impreuna cu sotia Carmen Dorobat care este si director al Spitalului de Boli Infectioase din Iasi, au fost arestati preventiv pentru luare de mita de la studentii care doreau sa treaca astfel examenele. Doina Azoicai, decanul Facultatii de Medicina, este cercetata pentru luare de mita.
Si Colegiul Medicilor Romania a respins solicitarea Ministerului Sanatatii de a aplica decizia Inaltei Curti motivand ca Vasile Astarastoae "nu a fost condamnat, ci a pierdut procesul pe contencios administrativ prin care a contestat raportul ANI".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News