Jurnalistul Adrian Fetecău a spus cum a reușit Grupul VOUĂ să pună în scenă spectacolul 500, în Aula Facultății de Drept.
"Facem spectacolul 500 în Aula Facultății de Drept. Duc dosarul la aprobat. Nu îi dau numele. Era secretar de partid la Drept un domn care a fost foarte cunoscut după Revoluție, că nu mai contează, că nu e o emisiune cu răfuieli. Era dosarul ultra-cuminte. Știam ce vreau să spun, dar i l-am dus ultra-cuminte. Nu a mai contat. Știa antecedentele. Dar eu apucasem să îl invit pe Eugen Dumitru la TVR să filmeze tot spectacolul. Foarte important acest lucru, nu a mai fost un canal de televiziune de la vizita lui De Gaulle în Aula Facultății de Drept. Făcusem afișajul, aveam niște invitați incredibili, toți au venit - Valentin Silvestru, Gopo, marele regizor la Cannes, George Mihăiță, Dumitru Solomon, Tudor Popescu, dramaturgi mari. Erau invitați la acel spectacol.
Și, cu trei – patru zile, am fost anunțați că spectacolul se contramandează din cauza acestui domn, care a zis: "Nu!" știind că făcusem niște lucruri. Nu am avut altă șansă. Eram puțin nebărbierit. Cu un palton pe mine. M-am dus la secretariatul de partid al centrului universitar, undeva pe Vasile Conta, am întrebat de o doamnă, era într-o ședință, m-a lăsat portarul să intru, am așteptat să se termine ședința și m-am dus la dânsa. "Doamnă, avem spectacol...” A zis: "Domnule, știți ce ați făcut atunci, nu mai... dacă nu vă las, nu vă las!". Și, atunci, fiind puțin nebărbierit, i-am spus: "Știți, ar fi a doua lovitură în această lună." - "Ce s-a întâmplat, dragă?” - "Știți, mi-a murit mama și...” - mizam pe faptul că era în vârstă. Și zice: "Îmi pare extrem de rău. Hai, aveți și voi grijă ce spuneți acolo" și ne-a lăsat.
Mama, Dumnezeu să o ierte, a murit acum un an și jumătate, atunci nu se întâmplase acest lucru din fericire. Am plecat fericit. Și am ținut spectacolul 500! Vă spun, a fost un spectacol, îl am înregistrat, vom deschide și noi un canal de YouTube. Vă spun, am căutat mult timp aceste casete, le-am găsit acum. Spectacolul este înregistrat profesionist. A fost o scenetă de o jumătate de oră în care era cultul personalității lui Ceaușescu demontat de un simplu țărănuș, până când a ajuns, s-a urcat pe oameni... era făcută statuia pe scenă, cu tablou, pe urmă, cu urechea, cu tot, tot, tot, și, ca să ne salvăm, veneau doi infirmieri și spuneau: "joaca s-a terminat!".
Totul era într-un spital de nebuni. Valentin Silvestru, marele critic, a spus că el n-a mai trăit aceste sentimente. Stările din sală, o mie și ceva de oameni – am înregistrat, deci cu martori video – au fost incredibile! Tot ce s-a întâmplat acolo, mai ales că spui: "Începem spectacolul cu Tânăr și liber!". Acesta era imnul nostru din anii '80! Să cânți: "Nu-mi trebuie vorbe, lozinci, șabloane / Nu-mi umpleţi fereastra cu grele obloane / Mă doare minciuna, mai rău ca o rană”, să începi spectacolul așa...", a spus spus jurnalistul Adrian Fetecău, în podcastul Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu