Doamne, e prea mult...
Cristina Țopescu scrie un text emoționant pentru DC NEWS despre actorul Marin Moraru care a murit, duminică, la Spitalul Elias.
A plecat Adrian Enescu acum doua zile, azi a plecat si Marinus Moraru.
Mi-a stat inima-n loc cand am citit pe un mail de serviciu de la colegii mei ca Marinus Moraru al nostru s-a stins...am simtit ca nu mai pot sa respir bine, ca nu mai am aer destul. Durerea sufleteasca se traduce in tot felul de senzatii. Senzatii fizice, efectiv. Pe unele le poti descrie cat de cat, ce e dincolo de ele nu mai poti, n-ai cum. I-am dat un sms prietenei mele, Carmen Tanase, in momentul urmator, stiam cat il iubeste si ea. Incercam sa ies din soc, impartasind durerea. Mi-a scris (nu imediat) ca nu stie ce sa spuna, ca nu mai poate sa spuna nimic. E impietrita si ea de durere. Durerea aia pentru care nu mai sunt cuvinte. Pentru mine Marinus Moraru nu a fost doar un actor UNIC, URIAS, IMENS, DE GENIU...a fost si un OM EXTRAORDINAR.
Am vorbit de cateva ori, am facut si mici interviuri, pe teme sensibile, pe care multi aleg sa nu vorbeasca, sa se dea la fund. Nu am indraznit sa-l deranjez niciodata cu un interviu mai lung, stiam ca nu-i place expunerea, ca e trist si intristat de lumea asta, asa cum arata ea de ceva timp incoace, de cum aratam noi, oamenii, noi, presa, noi cam toti...Imi doream enorm sa stau mai mult de vorba cu dansul, voiam s-o fac si in fata camerei de luat vederi, ca sa nu pastrez doar pentru mine ce spune omul asta minunat, ca sa auda si altii. Doar doar or pricepe ceva, or simti ceva, or incerca sa mai si simta dincolo de goana zilnica dupa bani, pozitii sau avantaje, dincolo de dureri si griji in cazul celor care au si alte repere in viata asta.
Atat de mult mi-am dorit un interviu cu Marinus Moraru si, totusi, nu i l-am cerut. I-am respectat dorinta de singuratate, dezamagirea si resemnarea ca, oricum, nu mai putem schimba nimic. Asa mi-a spus odata. Si desi, cu incapatanare, nu vreau sa accept asta, cred ca avea dreptate. Marinus Moraru a plecat suparat pe lume, pe noi, romanii care nu suntem in stare sa alcatuim o lume mai dreapta. Era suparat poate si pe dansul, din acelasi motiv.
Era pe cat de bun si tandru, pe atat de navalnic si razvratit. O minune de om ! S-a dus si el, s-a dus si un mare compozitor, Adrian Enescu. El a plecat acum 2 zile, un alt om care mi-a fost tare drag... Moartea noastra e un fleac pe langa moartea celor pe care i-am iubit. Asta e adevarata moarte, cred..moartea sufletului nostru, putin cate putin. Propria moarte, cea fizica, nu mai e urmata, in fond, de nimic. Nu in planul asta, cel putin. Iar acolo, in alta dimensiune, sunt sanse mari sa fie mai bine, ma gandesc...Asa ca, acum, cand simt ca iar imi moare sufletul putin, odata cu Adrian, cu Marinus, oameni atat de dragi mie...imi caut consolare in exact gandul asta: poate ca ei au ales sa plece, poate ca n-au mai vrut sa traiasca in lumea asta, poate ca noi nu i-am meritat si tot noi poate ca meritam sa ne fie dor de ei, sa ramanem cu durerea, in timp ce ei s-au eliberat.
Sa va fie libertatea senina, deplina, suflete dragi !
Notă: textul îngroșat și imaginea de pe prima pagina sunt setate de redacție
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
