Doar două ordonanțe de urgență din cele 25 adoptate marți de Guvernul Orban au intrat în procedura parlamentară, la Senat. Extinderea Programului "Masa caldă" și OUG care modifică modalitatea de ocupare a locurilor de polițiști din penitenciare urmează să fie aprobate pentru dezbatere în Senat.
Proiectul de ordonanță de urgență prevede că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la sfârşitul anului 2020, în perioada desfăşurării activităţii didactice, preşcolarilor şi elevilor din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi - pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/ beneficiar, TVA inclus".
Actul normativ mai prevede că pentru semestrul II al anului școlar 2019-2020 programul va fi finanțat din fondul de rezervă al Guvernului, iar pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021, banii vor fi alocați din bugetele unităților administrativ teritoriale.
Potrivit articolului 5, alineatul (2) "La închiderea programului-pilot, la finalul anului 2020, în urma analizei realizate de Ministerul Educaţiei și Cercetării, pe baza rezultatelor obţinute şi interpretate lunar, pe parcursul derulării proiectului, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin hotărâre a Guvernului, se va decide asupra oportunităţii extinderii acestui program la nivel naţional, respectiv asupra modalităţii de implementare"
De asemenea, în procedura parlamentară a intrat și proiectul de ordonanță de urgență care prevede înlăturarea blocajului existent la acest moment în ceea ce priveşte ocuparea posturilor vacante din sistemul penitenciar.
Potrivit ordonanței de urgență concursul/examenul pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante constă în susținerea următoarelor probe:
"a) un interviu în cadrul căruia se prezintă și un proiect managerial referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere, întocmit și depus anterior de către candidat, conform anunțului de concurs;
b) o probă practică pentru evaluarea aptitudinilor manageriale, care constă în rezolvarea unei activități, a unei situații sau a unei succesiuni de activități ori situații întâlnite în mod curent sau care pot apărea în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere"
Totodată, "comisia de concurs întocmește, pe baza tematicii și a bibliografiei de concurs stabilite prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, planul probelor de concurs, care cuprinde modalitatea de desfășurare a acestora și duratele de timp alocate pentru fiecare probă, precum și subiectele aferente probei practice și baremele de evaluare și notare și realizează evaluarea și notarea acestora"
În cadrul probelor de concurs "candidații sunt verificați și evaluați cu privire la cunoștințele și aptitudinile manageriale necesare ocupării funcției pentru care candidează, fiind urmărite abilități legate de folosirea adecvată și eficientă a resurselor umane, materiale și financiare, capacitatea de organizare, strategie, analiză, sinteză, previziune, rezistența la stres, capacitatea rapidă de decizie, inițiativă și capacitate de adaptare rapidă la situații noi, comunicare", potrivit proiectului de ordonanță de urgență.
"Pe baza baremelor de evaluare și notare, fiecare membru al comisiei de concurs evaluează și notează candidații cu note de la 1 la 10. Pentru fiecare probă, nota acordată candidatului este media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs. În cazul în care între notele acordate unui candidat există o diferență mai mare de 1 punct, membrii comisiei de concurs procedează la reanalizarea probei susținute de candidat și la renotarea acesteia; procedura renotării se efectuează o singură dată, iar în cazul menținerii acestei diferențe și după renotare, membrii comisiei de concurs își motivează, în scris, punctajul acordat", mai prevede ordonanța.
De asemenea, potrivit actului normativ probele de concurs se înregistrează audiovideo.
"Este declarat «admis» candidatul care obține punctajul final cel mai mare pentru același post, cu condiția ca la fiecare probă să obțină cel puțin nota 7 (șapte); punctajul final este calculat ca medie aritmetică a notelor obținute la fiecare probă de concurs; la punctaje finale egale are prioritate candidatul a cărui vechime în poliția penitenciară este mai mare, iar dacă egalitatea se menține, are prioritate candidatul cu vechime mai mare în funcții de conducere din poliția penitenciară", se mai arată în textul ordonanței.
De asemenea, actul mai preede că "baremele de evaluare și notare se afișează la centrul de concurs, imediat după finalizarea susținerii de către ultimul candidat a ultimei probe de concurs"
"Împotriva baremelor de evaluare și notare, candidații pot face contestație în termen de 24 de ore de la afișarea acestora. Erorile cu privire la modalitatea de întocmire a baremelor de evaluare și notare pot fi constatate și remediate și din oficiu de comisia de concurs/examen. Soluționarea contestațiilor se realizează în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora", mai scrie în proiect.
De asemenea, "candidații nemulțumiți de rezultatele probelor de concurs pot contesta nota la una sau la ambele probe, în termen de 2 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor. Contestațiile se soluționează de comisia de contestații prin analizarea înregistrării audiovideo a probelor susținute de candidat, conform baremelor de evaluare și notare definitive, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora. Membrii comisiei de soluționare a contestațiilor soluționează contestațiile formulate cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor alin. (4). Dacă în urma soluționării contestației formulate nota la una dintre probele de concurs se modifică, în plus sau în minus, contestația se admite", notează Mediafax.
Cele două proiecte de ordonanță de urgență au fost pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de marți, iar alte 23 de proiecte de ordonanță de urgență au fost adăugate pe ordinea de zi suplimentară.
În ședința de guvern de marți, Guvernul Orban a adoptat 25 de ordonanțe de urgență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu