Mitul potrivit căruia ”în Japonia, singurii cetăţeni care nu sunt obligaţi să se închine in faţa Împăratului sunt dascălii, pentru că japonezii consideră că fără dascăli n-ar exista împăraţi” a fost aruncat pe Internet în 2014, de Dan Negru. Influencerul comenta cazul unei învățătoare din România care ceruse bani de cadouri părinților.
Fraza este frumoasă, dar o fi oare adevărată?
În primul rând, japonezilor nu li se cere să se încline în fața Împăratului. Gestul este unul voluntar, făcut pentru a arăta respect față de împărat sau față de orice persoană în vârstă. Acest gest este adânc înrădăcinat în cultura japoneză și, prin urmare, este unul obișnuit, dar nu este obligatoriu pentru nimeni.
Deci, partea cu obligația, cade.
Unii profesorii, cu simpatii de stânga, în special în mediul universitar, au refuzat să se încline în fața împăratului în semn de protest împotriva monarhiei și/sau a sistemului politic. Tot ca formă de protest, au refuzat să cânte imnul național, obligație prevăzută în lege, și ca urmare au fost sancționați. Pentru că n-au cântat imnul la școală, nu pentru că nu s-au înclinat. Oricum, protestele acestor cadre didactice nu sunt reprezentative pentru marea masă a profesorilor, nici nu au sprijin popular. Deci, așa-zisul ”drept” de a nu se înclina nu are vreo semnificație: este valabil pentru orice cetățean, fie profesor sau nu.
Însă, dacă tot e să luăm model Japonia, de ce să nu ne uităm și la ceea ce fac elevii, nu doar profesorii. Ar susține părinții din România un astfel de sistem?
Elevii fac curățenie în școli
Multe școli japoneze nu angajează îngrijitori, de curățenie ocupându-se copiii înșiși. Una dintre tradițiile educației japoneze este aceea că elevii fac o-soji (curățenie în școală). Timp de 15 minute la sfârșitul fiecărei zile de școală, elevii folosesc mături, aspiratoare și cârpe pentru a curăța sălile de clasă, băile și alte spații școlare. Nu este o lege, este un obicei. În clasele mai mici, această activitate este realizată înainte de pauză, astfel încât copiii să se poată juca după ce își fac treaba.
Școală 6 ore pe zi, seara juku
Copiii japonezi trebuie să ajungă la școală până la ora 8:45, lecțiile începând la ora 9. Școala se termină în jurul orei 15:15, așa că ei stau la școală aproximativ șase ore și jumătate în fiecare zi, de luni până vineri. Cu toate acestea, cei mai mulți copii merg și la cluburi după școală, iar mulți merg seara și la juku (un fel de meditații) pentru a studia suplimentar. Școlile japoneze au trei semestre, separate de vacanțe. La majoritatea școlilor, vacanța de vară este de 40 de zile, din 20 iulie până pe 31 august; Vacanțele de iarnă și de primăvară durează ambele în jur de 10 zile, din 26 decembrie până în jurul datei de 6 ianuarie și, respectiv, 25 martie până în jurul datei de 5 aprilie.
Elevii fac de serviciu la bucătărie și spală vasele murdare
Prânzul la școală este subvenționat de guvernul japonez și costă aproximativ 2,50 USD pe zi, dar elevii înșiși sunt responsabili de curățenia sălii de mese, spălarea tăvilor și tacâmurilor, servirea mâncării și apoi colectarea vaselor murdare.
Coafurile cool, interzise. Uniforma, obligatorie
În școlile japoneze sunt interzise manichiurile și coafurile pe care puștimea din alte țări le consideră ”cool”, nefiind premisă nici purtarea de accesorii precum cercei sau coliere. Majoritatea unităților de învățământ au propriile lor uniforme școlare și regulamente vestimentare.
Un studiu a arătat că 85% dintre elevii din Japonia sunt fericiți la școală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu