Regizorul documentarului „Casa cu păpuşi” a susținut un interviu pentru Libertatea unde a discutat detalii legate de succesul filmului, dar și despre sentimentele care l-au încercat când a lucrat la documentar.
Documentarul „Casa cu păpuşi” a fost nominalizat la două categorii ale Premiilor Gopo din acest an: „Cel mai bun film de debut” şi „Cel mai bun documentar”.
Tudor Platon a vorbit, într-un interviu pentru Libertatea, despre ce înseamnă aceste nominalizări, dar, mai ales, despre lecţiile pe care le-a primit din partea bunicilor prezente în film.
Întrebat ce crede că le-a făcut pe femeile din documentar să se deschidă în fața camerelor, Tudor Platon a răspuns:
„Cred că a ajutat enorm faptul că mă filmam şi pe mine, nu stăteam doar în spatele camerei. Practic, a fost ca un proiect al tuturor. Am avut de la început convenţia că eu voi filma oricând, iar apoi n-a mai existat nicio discuţie despre asta.
„Sunt operator de imagine şi îmi dau seama cum să fac să nu fiu intruziv, chiar dacă am o cameră în mână şi pun întrebări despre viaţa oamenilor.
„Şi mai e o chestie pe care am învăţat-o de la Cica: să te-apropii de un om, să-l faci să se deschidă, trebuie să te deschizi tu în primul rând. Să-i arăţi că şi tu ai lucruri de mărturisit. Şi scopul nu e să înregistreze camera ceva spectaculos, ci să facem schimb de emoţii, să aflăm lucruri unul despre altul.”
„Ori eram un pic distant, ori mă gândeam că e ceva idilic, plin de dragoste şi empatie, raportându-mă la faptul că bunica m-a crescut.”
„Dar în film bătrâneţea nu e idilică. Nu e vorba de bătrânii înţelepţi care or să ne zică nouă care e treaba cu viaţa.”
„Cred că totul e mult mai autentic, mai personal. De exemplu, Cica mi-a zis la un moment dat: să ţii minte că bătrâneţea ţi-o pregăteşti. N-o aştepţi să vină, gândindu-te că o să fie totul bine. Cine se gândeşte la asta?”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News