Pelicula „Colectiv”, regizată de Alexander Nanau, se află pe lista scurtă a filmelor eligibile pentru o nominalizare la categoriile „cel mai bun lungmetraj documentar” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional” ale premiilor Oscar 2021, potrivit Academiei Americane de Film.
Documentarul „Colectiv” a fost desemnat documentarul european al anului, la a 33-a ediţie a premiilor Academiei Europene de Film, acordate în luna decembrie.
Documentarul, producţie HBO Europe scrisă de Alexander Nanau şi Antoaneta Opriş, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneţia 2019, în afara competiţiei. Recent, între altele, a fost desemnat de National Society of Film Critics din SUA cel mai bun film într-o limbă străină, iar National Board of Review l-a inclus în top 5 al celor mai bune filme internaţionale.
Documentarul prezintă evenimentele care au urmat incendiului din clubul bucureștean în care au murit 64 de persoane, în 2015. „Colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv. Urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu