După aproape două săptămâni de proiecții și evenimente care au marcat cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), cinefilii prezenți la Cluj au decis că documentarul "Tovarășu': facerea, gloria și desfacerea unui dictator" este unul dintre filmele lor românești preferate.
„Mă bucură întotdeauna prezența în festival a documentarelor produse de John Florescu și nu pot să nu remarc că mereu se numără în top 3 cele mai apreciate filme de la TIFF”, a spus Tudor Giurgiu, directorul festivalului.
Pentru prima dată, seria documentară de 3 episoade, o producție Chainsaw Europe în regia lui Trevor Poots, a fost proiectată în întregime, ca film complet cu o durată de 2 ore și 25 de minute, în cadrul TIFF. Documentarul spune povestea întregii vieți a lui Nicolae Ceaușescu, un fiu de țăran care a reușit să ajungă cel mai puternic om din România. Cele trei episoade de 50 de minute îmbină imagini de arhivă nemaivăzute până acum, reconstituiri istorice și interviuri cu apropiații lui Ceaușescu, de la colegi de închisoare, asistenți personali, oameni din securitatea sa personală, cei care l-au însoțit în călătoriile externe, traducătorul său, consilieri, diplomați și membri ai familiei. Documentarul „Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator” poate fi urmărit, în exclusivitate, pe platforma online VOYO.
În urma votului spectatorilor, Tovarășu'... a obținut un scor mediu de 4,69 din 5, ocupând locul al treilea în clasamentul Premiului Publicului.
„Mă bucură foarte mult rezultatul, mai ales că mereu ne gândim la public atunci când lucrăm la un documentar istoric, unde informațiile sunt valoroase și merită să fie transmise. Această serie documentară e produsul a trei ani de muncă intensă, timp în care am filmat în mai multe țări din întreaga lume. Este extraordinar ca după tot efortul să primești o reacție atât de caldă din partea spectatorilor”, a spus John M. Florescu, producătorul executiv al filmului.
John Florescu a mai produs și documentarele „Războiul Regelui” (2016), „Maria, Inima României” (2018) și „Regele Mihai, Drumul către casă” (2021), tot în regia lui Trevor Poots. În 2021, filmul „Regele Mihai: Drumul spre casă” a înregistrat cel mai bun scor din partea publicului la TIFF și a fost numit de directorul festivalului, Tudor Giurgiu, „cel mai iubit film de public”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu