Documentaţia BioNTech / Pfizer, accesată de un ATAC cibernetic. Agenţia Europeană pentru Medicamente, anunț despre livrarea vaccinurilor

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Atacul cibernetic al cărui victimă a fost timp de două săptămâni Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM) nu va afecta calendarul de livrare a vaccinurilor, a dat asigurări joi directoarea instituţiei, Emer Cooke, potrivit AFP şi Reuters. 

'Am fost ţinta unui atac cibernetic în aceste ultime două săptămâni', a spus Emer Cooke. 'Pot să vă asigur că acest lucru nu va avea un impact asupra termenelor prevăzute pentru livrarea de vaccinuri şi suntem pe deplini operaţionali', a adăugat ea, în cadrul unei audieri în Parlamentul European.

Agenţia Europeană pentru Medicamente, care îşi are sediul la Amsterdam, desfăşoară o anchetă 'împreună cu experţi de la organisme de securitate cibernetică din UE, autorităţi judiciare şi poliţia olandeză', a subliniat directoarea generală.

AEM, care este în prezent în plin proces de acordare de autorizaţii pentru mai multe vaccinuri împotriva COVID-19, s-a declarat miercuri ţinta unui atac cibernetic în cursul căruia au fost piratate documente legate de Pfizer şi BioNTech, în contextul în care în întreaga lume a fost lansată cursa pentru vaccinarea populaţiei.

Această agenţie controlează medicamentele din toate cele 27 de state membre ale UE şi urmează să îşi anunţe până cel târziu la 29 decembrie decizia privind o autorizare condiţionată a vaccinului Pfizer/BioNTech, deja aprobat în Marea Britanie, Bahrein şi Canada. În acest moment, aceste vaccinuri 'par promiţătoare, atât din punct de vedere al securităţii, cât şi în privinţa eficacităţii, şi nu am identificat motive de îngrijorare', a spus Emer Cooke, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel