Poșta Română anunță, miercuri, că Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut o serie de documente de la companie, unele vechi de peste 30 de ani.
„Operatorul național de servicii poștale a primit o solicitare de documente din partea Direcției Naționale Anticorupție, toate cu circuit intern, pe care le vom transmite instituției solicitante. Compania își respectă toate obligaţiile impuse prin lege şi gestionează cu atenție și seriozitate toate proiectele pe care le realizează. Totodată, Poşta Română colaborează cu orice autoritate de control abilitată şi este deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa”, se arată într-un comunicat de presă al poștei.
Poșta Română precizează că, fiind una dintre cele mai mari companii deținute de statul român, este o entitate verificată în mod frecvent de către instituțiile de control și consideră firești aceste demersuri.
Potrivit sursei citate, „o parte dintre documentele solicitate recent de DNA au o vechime de peste 30 de ani”. „Totodată, managementul actual al companiei își desfășoară activitatea cu integritate, responsabilitate și grijă pentru toate resursele aflate în proprietatea Poștei Române. Așa cum a demonstrat, până acum, actualul management acționează cu transparență și acordă tot sprijinul instituțiilor statului român”, se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu