Președintele Republicii Moldova, prorusul Igor Dodon, a afirmat luni că "declarațiile și acțiunile" fostului președinte al României, Traian Băsescu, la Congresul extraordinar al Partidului Unității Naționale (PUN) de la Chișinău "confirmă bănuielile" socialiștilor că o "parte însemnată a clasei politice de la București dorește lichidarea statalității moldovenești",
"Prin declarațiile și acțiunile lui Băsescu, care a fost președinte român două mandate, se confirmă bănuielile noastre că o parte însemnată a clasei politice de la București dorește lichidarea statalității moldovenești. Băsescu este unul dintre cei mai radicali și mai ridicoli exponenți ai unionismului, dar nu este unicul. Sunt mulți ca el. Campania propagandistică 'Basarabia — pământ românesc' a fost lansată pe timpul lui Băsescu", susține Dodon în aceeași postare. "Toată această propagandă unionistă a dăunat mult relațiilor de încredere între Chișinău și Tiraspol. Dar tocmai acesta e unul dintre obiectivele unioniștilor — să nu permită 'reîntregirea Republicii Moldova', fiindcă o Moldova 'reîntregită' nu va putea fi anexată la România, iar trupele NATO nu vor putea ajunge pe Nistru", a continuat Dodon.
În acest context, el a insistat asupra interzicerii prin lege a unionismului și tragerea la răspundere a celor care organizează "campanii și acțiuni de lichidare a statului Republica Moldova", potrivit Deschide.md. Dodon s-a mai întrebat dacă Traian Băsescu dorește "să facă politică în Republica Moldova sau să fugă de răspunderea penală din România, unde el are mari probleme legate de corupție și abuz de putere".
Nou înființatul Partid al Unității Naționale (PUN) a organizat la 25 iunie primul său congres extraordinar, după înscrierea formațiunii în registrul partidelor politice din Republica Moldova. Formațiunea a fost fondată de fostul ministru al apărării moldovean, Anatol Șalaru, ex-liberal. La congres au participat 1.200 de delegați și invitați din Republica Moldova și din România, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News