Dodon - Maia Sandu, criză politică. Moțiune pentru căderea Guvernului

Igor Dodon și Maia Sandu
Igor Dodon și Maia Sandu

Dacă premierul nu retrage proiectul de modificare a Legii Procuraturii, socialiştii vor înainta, inevitabil, o moţiune de cenzură. Pe acest scenariu insistă preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Totuşi, căderea Guvernului nu înseamnă neapărat alegeri parlamentare anticipate, spune şeful statului, menţionând că el ar dori să evite la maxim posibil alegerile anticipate.

„Chiar dacă cineva vrea să intre în isorie, poate asta îi trebuie - să intre în istorie, dar asta o să ducă la cădeea Guvernului, după aceasta PSRM şi ACUM vor trebui din nou să discute, pentru a forma un nou Guvern", a declarat Igor Dodon, sugerând că următorul Guvern ar putea fi unul al socialiştilor.

„Ei au fost deja cinci luni", spune Dodon.

Întrebat dacă Maia Sandu nu ar putea să fie votată pentru a doua oară în funcţia de prim-ministru, Igor Dodon răspunde:

„Nici nu m-am gândit la asta, dar ced că nu e cazul. Dar ce nu mai au oameni? Lasă-I să vină cu propuneri".

Totuşi, dacă nu se ajunge la un compromis pentru formarea celui de-al doilea Guvern, atunci alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc împreună cu prezidenţialele, pentru a nu avea două campanii electorale separate şi pentru a nu cheltui mulţi bani, mai spune şeful statului, informează portalul deschide.md.

În acelaşi timp, Igor Dodon dă asigurări că PSRM este pregătit de alegeri anticipate, însă chiar şi după alegeri anticipate, PSRM nu va face cu majoritate parlamentară cu nimeni, în afară de blocul ACUM, subliniind că PD încă nu s-a reformat suficient.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel