Doi alpinişti şi-au pierdut viaţa, iar alţi doi au fost răniţi, vineri, pe un munte situat în apropierea capitalei Iranului, Teheran, în timpul ninsorilor abundente şi viscolului, au anunţat autorităţile din cadrul serviciilor naţionale pentru intervenţii de urgenţă, citat de Reuters.
Mojtaba Khaledi, reprezentant al centrului pentru intervenţii de urgenţă, a declarat pentru televiziunea de stat că incidentul a avut loc pe vârful muntelui Kolakchal. Potrivit unei relatări publicate de media iraniene, alpiniştii ar fi căzut de la înălţime.
Anterior, conducătorul echipei de căutare şi salvare din cadrul Societăţii Semiluna Roşie din Iran declarase pentru televiziunea de stat că a avut loc o avalanşă pe muntele Kolakchal în urma căreia un alpinist şi-a pierdut viaţa, iar un altul era presupus decedat.
În intervenţiile ulterioare, el şi alţi oficiali au declarat că nu a fost de fapt vorba despre o avalanşă, însă nu au oferit detalii despre circumstanţele producerii accidentului în urma căruia au murit alpiniştii.
Echipe de intervenţie au fost trimise, de asemenea, pe alte două vârfuri situate la nord de Teheran unde mai mulţi alpinişti au rămas izolaţi, au indicat autorităţile.
Capitala Teheran este situată la poalele lanţului muntos Alborz, unde se află mai multe staţiuni de schi. Zăpada abundentă acumulată în mai multe regiuni din ţară a condus la închiderea circulaţiei pe mai multe drumuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News