Doi americani și un german au primit premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină. Vezi pentru ce au fost răsplătiți

Dr. Francis Crick's Nobel Prize Medal on Heritage Auctions
Dr. Francis Crick's Nobel Prize Medal on Heritage Auctions
Alegeri prezidentiale 2024

Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină a fost câştigat în 2013 de doi americani, James Rothman şi Randy Shekman, şi de germanul Thomas Sudhof, a anunţat luni Goran Hansson, secretarul Comitetului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină.

Cei trei au fost răsplătiţi pentru descoperirile în domeniul sistemului de transport în interiorul celulei, pentru ca substanţele să fie transportate unde trebuie în celulă, la momentul potrivit, potrivit Agerpres.

Cei trei cercetători au câştigat prestigiosul premiu pentru descoperiri cu privire la modul controlat în care hormonii, enzimele dar şi alte substanţe sunt transportate în mediul intracelular. Acest sistem de control al transportului menţine activităţile intracelulare în ordine şi i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine o serie de maladii printre care diabetul şi afecţiuni ale sistemului imunitar, conform Comitetului Nobel.

Diagnosticarea epilepsiei și maladii care țin de imunodeficiență

Aceste descoperiri i-au ajutat pe medici să poată diagnostica o formă severă de epilepsie şi maladii care ţin de imunodeficienţă, a precizat secretarul Comitetului Nobel, Goran Hansson. În viitor, oamenii de ştiinţă speră că aceste studii să ducă la apariţia unor medicamente eficiente împotriva tipurilor mai comune de epilepsie, diabet, dar şi împotriva altor maladii metabolice, a mai precizat el.

Conform Comitetului Nobel, cei trei cercetători au studiat traficul vezicular - sistemul de transport al celulelor - contribuind la înţelegerea modului în care substanţele sunt transportate acolo unde trebuie în celulă, la momentul potrivit. Veziculele sunt mici bule care transportă substanţe în interiorul celulelor.

Premiul Nobel pentru Medicină a deschis luni săptămâna Nobel. El va fi urmat de premiile pentru fizică, chimie, literatură, pace şi economie. Fiecare dintre premii este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 1,2 milioane de dolari.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel