Doi bărbați din Florida, SUA, au fost eliberați după 42 de ani de stat în închisoare fiind nevinovați.
Instanța a anulat pedepsele celor doi bărbați care au fost condamnați la închisoare pe viață, din greșeală.
În mai 1976, Hubert Nathan Myers avea 18 ani. Împreună cu unchiul său, Clifford Williams Jr (34 de ani), participase la o petrecere în orașul Jacksonville din Florida. Într-un apartament din zonă două femei fuseseră împușcate. Una din ele a murit. Cei doi bărbați au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare pe viață, potrivit CNN.
După 42 de ani de închisoare, cei doi bărbați au fost eliberați deoarece pedepsele lor au fost anulate de instanță. În momentul în care a ieșit din închioare, Myers a sărutat pământul.
"Sunt emoționat deoarece mă simt ca și cum aș fi în continuare închis. După ce voi fi din nou împreună cu familia mea, cred că totul va fi bine", a spus bărbatul.
Victima care a supraviețuit atacului armat le-a spus polițiștilor că Williams și Myers și-au golit încărcătoarele armelor la piciorul patului în care dormea împreună cu femeia ce fusese ucisă. Probele procurorilor au arătat, însă, că gloanțele au fost trase din exteriorul clădirii, din aceeași armă. Cu toate acestea, Williams și Myers au fost condamnați pentru omor și tentativă de omor. Avocații acestora nu au prezentat probe sau martori în instanță, deși oamenii, care au participat la aceeași petrecere cu cei doi bărbați, au spus că s-au auzit focuri de armă toată noaptea.
"Sunt aproape 43 de ani din viața mea pe care nu îi pot primi înapoi, dar mă voi bucura de libertate și de familia mea", a spus Myers
Cei doi bărbați au susținut întotdeauna că sunt nevinovați pe parcursul procesului și de-a lungul celor 42 de ani pe care i-au petrecut în închisoare. Soarta lor s-a schimbat după ce au adresat petiții unei instituții responsabile cu revizuirea integrității condamnărilor, care a fost înființată în 2017. Un alt bărbat a mărturisit că el a comis crimele și că i-a părut rău că Williams și Myers au fost trimiși la închisoare. Bărbatul a murit în 1994.
Williams care are acum 76 de ani și Myers (61 de ani) au fost condamnați din greșeală pentru uciderea lui Jeanette Williams și pentru că ar fi încercat să o omoare pe Nina Marshall, care a murit în 2001, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News