Doi angajaţi ai unui ocol silvic şi un om de afaceri, cercetaţi pentru delicte silvice

Doi angajaţi ai unui ocol silvic din judeţul Bistriţa-Năsăud şi un om de afaceri sunt cercetaţi într-un dosar penal instrumentat de poliţiştii de la Delicte Silvice, fiind suspectaţi de delapidare, instigare la delapidare şi fals în înscrisuri, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

La data de 10 iulie, poliţiştii au dispus reţinerea unui bărbat de 50 de ani, din comuna Cetate, şef de district la un ocol silvic, suspectat de instigare la delapidare.

"Din investigaţiile efectuate până în prezent, a reieşit faptul că, la data de 10 iunie a.c., bărbatul de 50 de ani, şef de district la un ocol silvic, l-ar fi instigat pe un pădurar din cadrul aceluiaşi ocol să îşi însuşească cantitatea de 4,776 mc lemn rotund de esenţă gorun, aflată în gestiunea sa, şi apoi să i-o remită lui. Valoarea prejudiciului cauzat proprietarului fondului forestier este de 3.820,8 lei. După însuşirea materialului lemnos, şeful de district l-ar fi comercializat unei societăţi de prelucrare a lemnului. Administratorul acestei societăţi, un bărbat de 62 de ani, din Bistriţa, ar fi întocmit în fals documente de transport pentru a crea o aparenţă de legalitate privind provenienţa materialului lemnos", se precizează în comunicatul IPJ Bistriţa-Năsăud.

Şeful de district silvic a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii de la Delicte Silvice pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, instigare şi complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel