S-au împlinit doi ani de când Rusia a invadat Ucraina şi a început un război chiar la graniţele României. Milioane de cetăţeni ucraineni au emigrat, de atunci, iar sute de acte de teroare au avut loc în această perioadă. Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan spune că România nu are voie să spună că a obosit să ajute.
"Nu putem spune că am obosit. Oboseala și indiferența ne vor costa liniștea noastră și a copiilor români. Acum 2 ani, copilașii ucraineni au fost luați de mânuță, urcați în spate alături de pisică și mașinuța preferată, păpușa și ursuleții de pluș și nevoiți să plece din leagănul lor pentru patrii de împrumut. Câtă deznădejde, câtă suferință și câte lacrimi au curs pentru tații lor uciși la datorie, noi nu putem decât să bănuim.
7 milioane de ucraineni au trecut deja prin România. Poporul nostru, ROMÂNII, nu ezită să sară în ajutor, căci cunoaștem prea bine propriile suferințe… Și nu s-a terminat. După 2 ani de la atacarea furibundă a Ucrainei, nimeni nu poate spune cât va mai dura cea mai mare invazie de după al doilea Război Mondial", a scris Rareş Bogdan pe Instagram.
"Știm însă cu toții un lucru: orice slăbiciune, orice șovăială în a ajuta Ucraina să câștige războiul ne poate costa foarte mult. Poate chiar totul! Dacă Ucraina cade, urmează Moldova. Imaginați-vă o graniță cu Putin, nave rusești la Sulina etc. În nemernicia asta, Kremlinul nu poate fi crezut nicio secundă că are intenții bune!
Dacă Ucraina cade, să ne ferească Dumnezeu! Orice ezitare este interpretată de agresor drept dezbinare. Europa trebuie să fie mai unită că oricând. Știți de ce?
Am multe argumente, dar gândiți-vă doar la unul: Mii de copii ucraineni au fost răpiți pentru a fi transformați în soldați ai lui Putin. Imaginați-vă că sunt ai noștri……
Dacă Ukraina cade, Moldova este în pericol mortal, iar România și Polonia, plus Țările Baltice vor fi sub o uriașă presiune. Nu ignorați nimic, 650 de km este lungimea totală a graniței cu Ukraina! Nu trăim doar în Andaluzia, Algarve, Glasgow sau în Brighton, trăim la Tulcea, Galați, Brăila, Botoșani, Suceava, Satu Mare, Maramureș, Iași, Bistrița-Nasaud, Vaslui sau Constanța", a mai scris europarlamentarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu