Doi avocaţi ai lui Navalnîi, pe lista persoanelor căutate de autoritățile ruse

Sursa foto: AGERPRES
Sursa foto: AGERPRES

Ministerul rus de Interne a pus doi avocați ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi pe lista persoanelor căutate, au anunțat vineri presa de stat de la Moscova, conform informațiilor furnizate de Reuters.

Unul dintre avocați, Olga Mihailova, a fost acuzată în absență de extremism după ce a fugit din Rusia. Celălalt avocat, Aleksandr Fedulov, a declarat, de asemenea, anul trecut, că a părăsit țara.

Acești pași ai autorităților ruse vin în contextul în care alți trei avocați ai lui Navalnîi au fost arestați în octombrie sub suspiciunea de apartenență la un "grup extremist".

Susținătorii lui Navalnîi consideră că autoritățile vizează avocații săi pentru a spori izolarea și presiunea asupra opozantului, aflat în detenție, unde execută sentințe care totalizează peste 30 de ani.

Într-un demers amplu de a înlătura orice formă de opoziție, Aleksei Navalnîi însuși a fost mutat într-o colonie penală îndepărtată, la nord de Cercul Polar, în decembrie anul trecut.

Acest lucru survine în timp ce în mijlocul lunii martie urmează să aibă loc alegeri prezidențiale în Rusia, în urma cărora Vladimir Putin își va asigura încă un mandat de șase ani la Kremlin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel