Doi bărbaţi din judeţul Braşov sunt cercetaţi pentru dare de mită, după ce au încercat astfel să-i înduplece pe poliţiştii braşoveni să nu aplice asupra lor măsurile legale pentru faptele săvârşite în calitate de conducători auto.
Este vorba despre două situaţii înregistrate în zilele de 27, respectiv 21 noiembrie 2021, în ambele cazuri poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov respingând mita oferită şi denunţând faptele la Direcţia Generală Anticorupţie.
În primul caz, ca urmare a unui astfel de denunţ, sâmbătă, 27 noiembrie 2021, un conducător auto, care a oferit 8.000 de lei unui echipaj de poliţie rutieră, a fost reţinut pentru cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Ieri, 28 noiembrie, fiind prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, s-a dispus cercetarea acestuia sub măsura controlului judiciar.
”Cercetările efectuate de către poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au stabilit că bărbatul a fost depistat de către poliţiştii rutieri braşoveni pe raza Staţiunii Predeal, în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Suma de 8.000 de lei a fost oferită de către conducătorul auto pentru ca poliţiştii să nu dispună măsurile legale privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, conform polițiștilor.
Cu exact o săptămână în urmă, tot într-o zi de sâmbătă, 21 noiembrie 2021, unui alt conducător auto care a dat mită, i s-a întocmit dosar de cercetare penală după ce fapta sa a fost denunţată de poliţiştii braşoveni la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov.
Poliţiştii au sesizat faptul că un conducător auto care a fost identificat conducând un ansamblu de vehicule cu o masă mai mare de 7,5 tone, pe DN1, pe raza judeţului Braşov, încălcând astfel normele legale, a oferit mită poliţiştilor rutierişti, pentru ca aceştia să nu îl sancţioneze contravenţional.
În urma denunţului, poliţiştii D.G.A. - S.J.A. Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au efectuat cercetări pentru administrarea probatoriului în dosarul penal de dare de mită.
”Facem menţiune asupra faptului că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu