Întâmplarea a avut loc în parcarea unui supermarket din Bistrița.
Citește și: Bărbat din Brăila, arestat după ce și-a sugrumat soția. A încercat să se sinucidă
Doi tineri, de 20 și 25 de ani, acuzați că au agresat fizic doi soți din Bistrița, care nu ar fi vrut să ofere bani cerșetorilor, au fost reținuți pentru 24 de ore la trei zile după incident, potrivit datelor transmise miercuri seara de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.
Agresiunea s-a petrecut duminică, 12 ianuarie, în parcarea unui supermarket, cei doi soți fiind însoțiți la cumpărături de copii, care au asistat la întreaga scenă.
”Astăzi, 15 ianuarie, în urma cercetărilor efectuate și probelor administrate într-un dosar de lovire sau alte violențe, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri de 20 și 25 de ani, cercetați pentru comiterea faptei. În fapt, la data de 12 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane au fost agresate fizic.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că agresiunea s-a produs pe fondul unui conflict spontan, izbucnit în parcarea unui supermarket din Bistrița, între cei doi tineri și un alt bărbat de 39 de ani din Bistrița, acesta din urmă fiind lovit în zona feței. Soția bărbatului de 39 de ani ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului, suferind astfel leziuni”, a informat IPJ Bistrița-Năsăud.
Agresorii vor fi prezentați în cursul zilei de joi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu