Doi comisari șpăgari din Argeș au fost plasați în arest la domiciliu, după ce fuseseră reținuți

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Doi comisari din Argeș au fost plasați în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

Potrivit Ziarulargesul.ro, după ce au stat o lună în arest preventiv, Dumitru Constantin Boboc şi Paul Constantin Zamfir, ambii comisari superiori la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, au ieşit din spatele gratiilor şi prin decizie a Tribunalului Argeş au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

Inculpații trebuie să se prezinte în fața judecătorului de ficare dată când sunt chemați și să nu comunice direct sau indirect între ei

„Pe durata arestului la domiciliu impune inculpaţilor să se prezinte în faţa judecătorului de camera preliminară şi în faţa instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să nu comunice, direct sau indirect între ei, precum şi cu inculpaţii (…) Pe durata măsurii, inculpaţii pot părăsi imobilul indicat pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora (…)

Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive”, se precizează în decizia tribunalului argeşean.

VEZI ȘI: Piperea: Un coleg de la universitate mi-a zis de ce se menține starea de alertă.

Luna trecută, DNA Pitești a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi funcționari

Vă reamintim că, luna trecută, procurorii din cadrul DNA Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi funcţionari pentru infracţiunile de luare de mită şi fals intelectual în formă continuată în cazul primului dintre ei, respectiv luare de mită în formă continuată în cazul celui de al doilea. Potrivit DNA, în perioada februarie – aprilie 2021, cei doi ar fi pretins și primit de la mai mulți agenți economici sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de 2.350 lei pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici la efectuarea de controale prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel