Doi copii au ajuns la spital după ce au fost loviţi de un autobuz al RATB care circula pe linia 139, în cartierul Ferentari, şoferul arătând că, din cauză că nu a văzut momentul impactului, nu a ştiut despre asta, motiv pentru care şi-a continuat cursa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, citat de Mediafax, accidentul a avut loc, duminică, în cartierul bucureştean Ferentari. În timp ce autobuzul rula regulamentar, doi copii au apărut de pe o străduţă laterală, şi au mers o bună bucată de drum, în paralel cu autobuzul între bordură şi vehicul. La un moment dat, cei doi copii au fost atinşi de colţul drepta spate al autobuzului şi proiectaţi pe carosabil, a spus oficialul RATB. La faţa locului au ajuns poliţiştii şi un echipaj SMURD.
Contactat de conducerea RATB, şoferul ar fi relatat că el nu a văzut momentul propriu-zis al impactului, astfel că neştiind despre acest incident şi-a continuat drumul.
Cei doi copii au fost duşi la Clinica Budimex din Capitală pentru investigaţii, iar Poliţia face verificări.
Conducerea RATB a declanşat o anchetă internă în acest caz, precizând că va lua o hotărâre în privinţa şoferului, doar după ce va fi finalizată şi ancheta Poliţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News