Doi copii sechestrați în București, respectiv Călărași, ar fi fost abuzați sexual de același bărbat.
Doi minori dintr-un centru de plasament din Capitală ar fi fost sechestrați de un bărbat și agresați sexual, acesta fiind reținut de polițiști, precizează surse judiciare pentru Mediafax.
Unul dintre copii a fost închis într-o baracă din Călărași, iar celălalt a fost găsit în Sectorul 3 al Capitalei, citează Mediafax.
Polițiștii Capitalei au fost sesizați cu privire la dispariția unui minor dintr-un centru de plasament, acesta nefiind însă la prima dispariție.
Potrivit unor surse judiciare, echipajele care au plecat în căutarea minorului au avut indicii că acesta s-ar afla într-o locație din Călărași. La fața locului (în Călărași) au găsit, însă, un alt minor sechestrat într-o baracă, fiind identificat și proprietarul.
Copilul ar fi fost agresat sexual de bărbat. Ulterior, după mai multe cercetări, primul copil dat dispărut a fost găsit sechestrat la o adresă din Sectorul 3 al Bucureștiului care îi aparținea aceluași bărbat.
Aceleași surse arată că, potrivit primelor indicii, bărbatul ar profita de situația precară a unor minori pentru a-i agresa, acesta fiind un mod de operare.
În cauză, a fost deschis un dosar penal, iar bărbatul a fost reținut.
Potrivit IPJ Călărași, polițiștii au depistat vineri un bărbat în vârstă de 52 de ani din localitatea Fundeni Frunzărești, județul Călărași, care este principalul suspect în cazul unui dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate și de infracțiuni la viața sexuală.
„În fapt, pe baza informațiilor colegilor din cadrul Poliției Capitalei, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași au identificat în locuința suspectului un minor și la o adresa din București un alt minor, ambii instituționalizați, despre care, din primele verificări, există indicii ca ar fi victime ale celui în cauză", a declarat, corespondentului Mediafax, Bianca Ghiveci, purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu