Directorul Centrului de Comunicare al Universității de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" din Iași, Adrian Ciureanu, și directorul administrativ al instituției, Daniela Drugus, au fost reținuți marți noaptea de procurorii DNA, alături de Corvin Pughin, directorul firmei Maguay, care a realizat platforma de e-learning a universitățtii de medicină, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de peste 6 milioane de lei.
[caption id="attachment_111548" align="alignleft" width="123" caption="Daniela Druguș"][/caption] "Audierile au durat până la ora 3", a declarat procurorul Luminița Merisescu, purtătorul de cuvânt al Direcției Naționale Anticorupție Iași, scrie Ziarul de Iași. Cei trei sunt acuzați că au trucat licitația pentru platforma de e-learning a universității.
În plus, rectorul Universității de Medicină și Farmacie, Vasile Astarăstoae, și fiica sa, Daniela Astărastoae, erau programati pentru miercuri, pentru ora 14:00 la audieri în acest dosar.
"Dosarul fraudelor la UMF" vizează în total 19 persoane, printre care se numară și rectorul Astărastoae și fiica sa. Vasile Astărastoae este și președintele Colegiului Medicilor din România.
Proiectul european de trucarea căruia sunt acuzați cei trei se referă la o platformă de e-learning care permite studenților accesul la toată documentația de curs și la informații suplimentare, dar și examinarea prin mijloace electronice.
La ora 13 a expirat mandatul de reținere pe numele directorului de Centrului de Comunicare al UMF Iași, Adrian Ciureanu, avocatul său susținând că instanța a decis că nu e de competența sa să judece acuzele aduse acestuia în dosar. Mandatele celorlalți doi reținuti exipră miercuri după-amiază.
Avocatii celor trei susțin, potrivit ziaruldeiasi.ro, că procurorii DNA urmăresc în acest dosar familia Astărastoae și că întregul scandal din această dimineața este de fapt o diversiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News