Foști directori ai Companiei Naţionale 'Aeroporturi Bucureşti', trimişi în judecată

Doi foşti directori ai Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti" au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, respectiv conflict de interese, informează marţi DNA.

Alegeri prezidentiale 2024

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

CIOBANU SORINEL, la data faptelor director general al Companiei Naționale „Aeroporturi București" (C.N.A.B.) SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (fosta infracțiune de conflict de interese),

NEAMȚU CRISTINA–ELENA, la data faptelor referent de specialitate în cadrul Serviciului Relații Externe, din cadrul Direcției Relații Externe –Compania Națională „Aeroporturi București" (C.N.A.B.) SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual în formă continuată,

RADU LIVIU, la data faptei director general al Companiei Naționale „Aeroporturi București" (C.N.A.B.) SA, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Informații din rechizitoriu

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Ciobanu Sorinel, în calitate de director general al Companiei Naționale „Aeroporturi București" SA, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în perioada 05.10.2015 - 30.06.2016, în sensul că:

- ar fi dispus angajarea inculpatei Neamțu Cristina Elena, începând cu data de 06 octombrie 2015, în postul de referent de specialitate în cadrul Serviciului Relații Externe, deși știa că inculpata nu se va prezenta niciodată la locul de muncă,
- după terminarea perioadei de probă, acesta ar fi aprobat un raport și ar fi emis o decizie din care rezulta că inculpata Neamțu

Cristina Elena și-ar fi îndeplinit cu seriozitate atribuțiile de serviciu, propunându-se continuarea activității pe postul de referent de specialitate în cadrul Serviciului Relații Externe,

- ar fi permis ca inculpata Neamțu Cristina – Elena să folosească autoturismul instituției în interes personal,
- ar fi permis ca Serviciul Financiar să achite plata drepturilor salariale și contravaloarea transportului către inculpata Neamțu Cristina,
- nu ar fi luat măsuri cu privire la sancționarea disciplinară a acesteia.

Prejudicierea C.N.A.B. SA

Urmarea acestei conduite ar fi fost prejudicierea C.N.A.B. SA și totodată obținerea unui folos patrimonial necuvenit de către inculpata

Neamțu Cristina Elena, constând în salariul, contravaloarea transportului și folosirea autoturismului instituției, în valoare totală de 70.857 lei. În același context, în perioada 06.10.2015-17.12.2015, inculpata Neamțu Cristina–Elena ar fi semnat condica de prezență, atestând în fals prezența sa locul de muncă pentru o durată de 432 ore, în realitate aceasta fiind prezentă doar 56 de minute (cele patru dăți în care s-a prezentat la sediul Companiei Naționale „Aeroporturi București" SA pentru a semna condica de prezență).

În datele de 04.06.2014 și 19.08.2015, inculpatul Ciobanu Sorinel, în aceeași calitate, și-ar fi semnat propriile decizii de numire în Comitetul consultativ al unei asocieri în participațiune cu două societăți comerciale care desfășoară acte de comerț în interiorul aeroportului Henri Coandă din București, obținând în acest mod un folos patrimonial în cuantum total de 169.422 lei.
În aceeași manieră ar fi procedat și inculpatul Radu Liviu care, la data de 01.10.2013, și-ar fi semnat propria decizie de numire în Consiliul de supraveghere al unei asocieri în participațiune cu aceleași societăți comerciale, demers care s-a soldat cu obținerea de către acesta a unui folos patrimonial în cuantum total de 71.374 lei.

Compania Națională „Aeroporturi București" SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal, împotriva inculpaților Ciobanu Sorinel și Neamțu Cristina Elena, cu suma de 70.857 lei. În cauză s-a instituit sechestrul asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile deținute de inculpații Neamțu Cristina Elena și Ciobanu Sorinel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel