Doi kenyeni, suspendaţi pentru dopaj

Unitatea de integritate a atletismului (AIU) a anunţat marţi că a suspendat provizoriu doi atleţi kenyeni, printre care o fostă campioană Jocurilor Commonwealth-ului, pentru încălcarea regulamentului antidoping, scrie Reuters.

Potrivit sursei, Joyce Chepkirui, câştigătoare în 2014 a probei de 10.000 metri la Jocurile Commonwealth-ului şi campioană a Africii pe această distanţă, a fost sancţionată ca urmare a unor inadvertenţe descoperite în paşaportul biologic.

AIU a menţionat că l-a suspendat şi pe Jacob Kibet Kendagor, care în 2017 a luat argintul la maratoanele de la Hamburg şi Istanbul, deoarece a refuzat să dea probe pentru testarea antidoping.

Kenya se află printre ţările plasate, din 2016, sub supravegherea Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) ca urmare a numărului în creştere de sportivi depistaţi pozitiv.

Luna trecută, atleta kenyană Eunice Kirwa, vicecampioană olimpică de maraton, care din iulie 2014 reprezintă Bahrain, a fost suspendată pentru patru ani din cauza unui test pozitiv la eritropoietină (EPO).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel