Doi lideri politici din Tanzania, anchetaţi după un contract semnat în România

Corupție
Corupție

Ministrul adjunct al Afacerilor Interne din Tanzania, Hamad Masauni, dar şi secretarul de stat Ramadhani Kailimi au fost audiaţi de procurorii anticorupţie într-un dosar care priveşte o presupusă implicare a lor în achiziţia de echipament militar din România, în valoare de 1 trilion de şilingi tanzanieni (peste 390 milioane euro). 

Dosarul a fost făcut public de preşedintele John Magufuli săptămâna trecută, când ministrul Afacerilor Interne Kangi Lugola şi comisarul general pentru situaţii de urgenţă Thobias Andengenye au fost demişi. Preşedintele acuză că achiziţia a fost parafată fără ca ministerul Finanţelor şi Adunarea Generală a Parlamentului să fie consultate. 

Biroul Naţional Anticorupţie, condus de John Mbungo, a anunţat deja că va trimite o echipă în România pentru a investiga dosarul. "Trebuie să aflăm dacă firma românească Rom International Solution chiar există", a afirmat Mbungo, conform thecitizen.tz. 

Acesta a mai afirmat şi că cei acuzaţi vor fi audiaţi des, pentru a se stabili dacă se fac vinovaţi de corupţie sau nu. 

Firma, neînregistrată în România 

Rom International Solution nu apare înregistrată la Registrul Comerţului din România, însă Rom Solutions LTD este o companie fondată de profesionişti români, al cărei principal domeniu de activitate este consultanţa în supraveghere, securitate, tehnologie informațională, comunicații și alte servicii conexe, potrivit unei prezentări proprii.

Compania are sediul in Tanzania, conform financialintelligence.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel