Adina Florea a chemat astăzi la audieri doi membrii ai Consiliul Superior al Magistraturii după ce s-au făcut acuzații de presiune la adresa SIIJ.
Având în vedere informațiile apărute în mass media privind citarea a doi membri ai Secției pentru procurori la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, Secția face următoarele precizări:
”La data de 13 februarie a fost citat domnul Nicolae Solomon, în calitate de martor, într-un dosar înregistrat în 2018 la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, având ca obiect infracțiunile de grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Citarea s-a făcut prin organele de poliție judiciară, la sediul CSM, pentru data de 17 februarie 2020, fiind semnată de către doamna procuror Adina Florea. La data de 14 februarie a fost citat domnul Florin Deac, în calitate de martor, într-un dosar înregistrat in 2018, având ca obiect infracțiunile de neglijentă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Citarea s-a făcut tot prin organele de poliție judiciară, la sediul CSM, pentru data de 19 februarie 2020, fiind semnată de același procuror Adina Florea.
Despre citarea celor doi membrii CSM, s-au scurs informații în mass media în dimineața zilei de 17 februarie, înaintea desfășurării actului procesual, într-o etapă nepublică a procesului penal.
Citarea celor doi membri a avut loc la foarte scurt timp după ce Secția pentru procurori a emis avizele pentru cele trei propuneri înaintate de către Ministrul Justiției, în vederea ocupării funcțiilor de vârf la nivelul Ministerul Public, dintre care două au fost negative.
Secția pentru procurori apreciază că citarea a doi membrii ai Secției în maniera arătată, în cauze aflate pe rolul SIIJ încă din 2018, precum şi scurgerea în media a informațiilor privind cele două activități procesuale, în contextul derulării procedurii de avizare parțial negativă a propunerilor Ministrului Justiției de ocupare a funcțiilor înalte la nivelul Ministerului Public şi al unei campanii media îndreptate împotriva membrilor Secției, reprezintă un factor de presiune şi de decredibilizare instituțională.
Secția pentru procurori informează opinia publică că va sesiza Comisia Europeană pentru a aduce la cunoștință aceste împrejurări.
Secția pentru procurori va continua să-şi exercite atribuțiile constituționale de garantare a independenței fiecărui procuror şi a Ministerului Public în ansamblul său”, se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News