Urmărește emisiunea live


Doi poliţişti de frontieră, reţinuţi. Au primit bani de la şapte români pentru evitarea carantinei

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Doi agenţi de poliţie de frontieră au fost reţinuţi pentru luare de mită şi comiterea altor infracţiuni, după ce au primit bani de la şapte cetăţeni români care veneau din Germania pentru a fi declaraţi conducători de autovehicule de transport marfă şi a evita astfel intrarea în carantină.

Alegeri prezidentiale 2024

"În urma unei operaţiuni desfăşurate de ofiţerii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, au fost identificaţi doi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea - Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş - Punctul de Trecere al Frontierei Borş, care la data de 10 aprilie 2020, prin Punctul de Trecere al Frontierei Borş, au efectuat formalităţile intrarea în România pentru şapte cetăţeni români, care veneau din Germania", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis miercuri Agerpres.

Au consemnat în fals

Agenţii de poliţie de frontieră români au consemnat în fals că persoanele în cauză ar fi conducători de autovehicule de transport marfă, aspect care le permitea să eludeze măsura carantinei instituţionalizate pentru 14 zile, dat fiind că se întorceau dintr-o ţară inclusă în "zona roşie". Potrivit sursei citate, unul dintre agenţi a pretins şi primit de la patru persoane suma de 200 euro, motiv pentru care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, fals în declaraţii şi zădărnicirea combaterii bolilor.

"Cât priveşte pe cel de-al doilea agent, întrucât a dispus aceeaşi măsură faţă de alte trei persoane, dintre care una nu deţine permis de conducere, menţionând că sunt conducători de autovehicule transport marfă cu capacitate mai mare de 2,4 tone, este cercetat pentru abuz în serviciu, fals informatic, fals în declaraţii şi zădărnicirea combaterii bolilor", arată sursa citată.

Șapte persoane, introduse în carantină instituţionalizată

Pentru eliminarea riscurilor la adresa sănătăţii publice, toate cele şapte persoane au fost introduse în carantină instituţionalizată, unde au rămas până la data de 25 aprilie. În urma testelor efectuate la finalul perioadei de carantină, niciuna dintre persoane nu a fost confirmată ca fiind pozitivă cu noul timp de coronavirus. Faţă de cele şapte persoane se efectuează cercetări pentru infracţiunile de dare de mită.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus, marţi, reţinerea pentru 24 de ore a celor doi angajaţi ai Poliţiei de Frontieră, urmând ca miercuri să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

"Facem precizarea că în toată această perioadă structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au acţionat pentru asigurarea nivelului de integritate a personalului MAI. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne dezaprobă şi nu tolerează astfel de fapte", precizează comunicatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel