Doi sateliţi nefuncţionali riscă să se ciocnească pe orbită

Satelit
Satelit

Doi sateliţi scoşi din funcţiune sunt pe curs de coliziune pe orbita Pământului. În urma unei eventuale ciocniri, ar rezulta mii de fragmente de deşeuri spaţiale. 

Potrivit LeoLabs, care monitorizează sateliţii din spaţiu, un telescop vechi al agenţiei spaţiale americane NASA, cunoscut sub denumirea IRAS, se va apropia foarte mult de satelitul militar american dezafectat GGSE-4, miercuri, în jurul orei 23:30 GMT. Se estimează că sateliţii vor trece la 13-87 metri distanţă unul de altul, la 900 de kilometri deasupra oraşului Pittsburgh, Statele Unite, cu aproximativ 53.000 km/h.

Risc pentru alţi sateliţi activi 

Potrivit LeoLabs, riscul de ciocnire este de 1 la 1.000, ceea ce ar prezenta un risc pentru alţi sateliţi activi. Doctor Brad Tucker de la Facultatea de Studii în Astronomie şi Astrofizică a Universităţii Naţionale din Australia a declarat că întâlnirea dintre aceste două mari bucăţi de deşeuri spaţiale' va fi foarte apropiată. Dacă se ciocnesc, ar putea produce zeci de mii de alte deşeuri, a adăugat el.

Deşeurile spaţiale suscită o îngrijorare din ce în ce mai mare întrucât resturile prezente pe orbita Pământului pot provoca daune altor sateliţi activi de comunicaţii şi de cercetare. Se estimează că există 4.500 de sateliţi pe orbită, dintre care 3.000 sunt inactivi, scrie Agerpres. 

Evenimente de acest gen evidenţiază necesitatea scoaterii de pe orbită a sateliţilor, în mod responsabil şi în timp util, a precizat LeoLabs într-un mesaj publicat pe Tweeter adăugând că va continua să monitorizeze acest eveniment.

11 ani de la ultima coliziune

Ultima coliziune majoră a avut loc în 2009, când un satelit de comunicaţii rusesc nefuncţional, cunoscut sub numele de Kosmos-2251, a intrat în coliziune cu un satelit comercial american activ, numit Iridium 33. Evenimentul a produs peste 1.000 de fragmente mari de deşeuri spaţiale şi alte câteva mii de fragmente mai mici.

Luna trecută, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat planurile pentru eliminarea resturilor de pe orbită în cadrul misiunii sale ClearSpace-1, a cărei lansare este programată în anul 2025. În prezent există peste 128 de milioane de fragmente mai mici de 1 centimetru pe orbita Pământului, conform cifrelor Biroului pentru Deşeuri Spaţiale al ESA, alături de circa 900.000 de fragmente de deşeuri spaţiale cu dimensiuni între 1 şi 10 centimetri şi în jur de 34.000 de fragmente mai mari de 10 centimetri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel