Sportivii români Laura Georgeta Coman şi Alin George Moldoveanu au ratat calificarea în finala probei de puşcă aer comprimat 10 m echipe mixte, sâmbătă, la Jocurile Europene de la Minsk.
Laura Coman, campioana europeană la această probă şi portdrapelul României la ceremonia de deschidere de vineri seara, şi Alin Moldoveanu, campionul olimpic al probei în 2012, au ocupat doar locul 26 în calificări, cu 619,1 puncte, departe de primii opt clasaţi, care au obţinut biletele pentru finală. România participă cu 123 de sportivi la Jocurile Europene de la Minsk, programate între 21 şi 30 iunie.
Reprezentanţii României vor concura la toate cele 15 sporturi şi discipline sportive din program: atletism, baschet 3x3, badminton, box, ciclism, fotbal pe plajă, gimnastică - artistică, aerobică şi ritmică, judo, kaiac-canoe, lupte - feminin, libere şi greco-romane, sambo, tenis de masă, tir sportiv şi tir cu arcul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News