Doi stomatologi timişoreni, acuzaţi de malpraxis

stomatolog-900x600
stomatolog-900x600
Alegeri prezidentiale 2024

O tânără din Timişoara acuză doi medici stomatologi de diagnostic greşit, tratament incorect şi incomplet şi neinformare cu privire la alternativele de tratament existente, cu alte cuvinte, malpraxis, informează TiOn.ro.

Autor: Adi Stroescu

Termenul de depunere al raportului de expertiză la dosar a fost fixat pentru joi, dar lipsa principalei probe, radiografia panoramică, face ca acest termen să se amâne. Tărăgănarea tipică justiţiei din România face ca boala fetei să se agraveze în aşa fel încât tratamentul să devină foarte costisitor pe zi ce trece, ba mai mult ea riscă să îşi piardă dantura, orice intervenţie ulterioară fiind inutilă.

Drama tinerei a început în luna octombrie a anului 2010. Atrasă de o oferă promoţională pentru studenţi, găsită pe internet, care oferea reducere de 50 la sută la serviciile stomatologice, aceasta a ales să meargă la medicul Matin Salehi Asad şi la soţia acestuia, Mădălina Salehi. Intervenţia medicilor, care a constat în aplicarea unei proteze dentare metalo-ceramică, şi care a costat 4000 de lei, a avut loc în perioada iulie-septembrie 2010, iar la doar câteva săptămâni au apărut primele dureri.

Cristina Pasere povesteşte cum a mers la medic să-i spună despre dureri, iar acesta a pus-o să îşi mai facă o radiografie panoramică. În momentul în care medicul Matin Salehi a văzut radiografia, răspunsul acestuia a fost unul frapant: „Medicul mi-a spus că ştia de aceste infecţii, dar credea că nu se vor manifesta în formă dureroasă aşa repede, şi că motivul pentru care nu mi-a facut un tratament corect şi complet a fost faptul că acesta implica mult timp şi operaţii chirurgicale. Până atunci nu mi-a spus nimic despre acest lucru. A fost un şoc pentru mine să aflu că am patru infecţii dentare pe sub lucrarea protetică a doctorului, că substratul este bolnav, “putred”, infecţii ce se pot agrava pe zi ce trece, ducând la extinderea lor în corp şi la pierderea definitivă a dinţilor”, ne-a spus Cristina.

Tânăra a sesizat Colegiul Medicilor Dentişti

Cristina povesteşte că medicul Salehi i-a spus că ar avea nevoie de o remediere care o costă în jur de 500 de euro. Aceasta i-a solicitat medicului să-i înapoieze o parte din bani, aproximativ 3300 de lei. Pentru că nu a ajuns la nicio înţelegere cu doctorul, tânăra a făcut o sesizare la Colegiul Medicilor din Timiş.

„Colegiul Medicilor a dat un răspuns incomplet şi părtinitor. Nu au dat un răspuns cu privire la caracterul incomplet al tratamentului, limitându-se la a face referire la calitatea lucrării protetice ceramice care însă este realizată de un tehnician dentar, şi nu de către medic”, ne-a spus Cristina. De cealaltă parte, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Timiş, prof.univ.dr. Mihai Romînu, ne-a declarat: „Este opinia dumneaei să eticheteze răspunsul colegiului ca fiind evaziv. Noi am dat acel răspuns la vremea respectivă şi ne-am implicat pentru a exclude varianta de abatere disciplinară a respectivului medic. Am specificat foarte clar că ceea ce a făcut medicul şi consecinţele actelor terapeutice efectuate de domnul doctor nu constituie abatere disciplinară. S-a făcut examinarea clinică a pacientei de patru sau cinci colegi, s-a făcut evaluarea radiografiei iniţiale şi toate acestea au fost completate de declaraţiile medicului şi respectiv ale pacientei, declaraţii care din păcate nu sunt în toate punctele convergente”.

Medicul este acuzat de malpraxis

Cristina Pasere le-a solicitat lui Matin Salehi Asad şi Mădălinei Salehi restituirea primei radiografii panoramice, însă aceştia au refuzat să o înapoieze, astfel că nu s-a ajuns la niciun acord. În primă etapă, în faţa refuzului, fata a făcut plângere penală pentru abuz de încredere, iar mai apoi, tot în luna noiembrie 2010, a apelat la instanţă şi îi acuză de malpraxis. În această situaţie, răspunderea cade pe spatele celor doi, însă şi titulara cabinetului Roxana Oancea este implicată în poces pentru ca acei doi isi desfasurau activitatea in cabinetul Roxanei Oanceasi aceasta este implicata in proces Acuzaţia de malpraxis constă în diagnostic greşit, tratament incorect şi incomplet, neinformarea cu privire la alternativele de tratament existente.

Reclamanta cere constatarea culpei medicale şi acordarea de daune morale în cuantum de 20.000 de lei. În cadrul procesului, Cristina are nevoie acum de expertiză medicală, însă aceasta nu se poate face fără radiografia iniţială.

„De atunci suntem în proces care trenează, pentru că Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a refuzat să trimită la timp judecătorului radiografia panoramică iniţială, fără de care nu se poate face expertiza medicală. În 28 iulie, judecătorul a formulat o adresă către Parchet, solicitând trimiterea la dosarul instanţei a radiografiei panoramice iniţială. În 13 octombrie, judecătorul a formulat o nouă adresă către Parchet. În 24 noiembrie este fixat termenul de depunere al raportului de expertiză, raport neefectuat întrucât Parchetul nu a comunicat radiografia la timp” a declarat Ovidiu Tatu, avocatul reclamantei.

În instanţă lucrurile se miscă lent, iar boala se agravează

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, radiografia a fost trimisă judecătorului în data de 15 noiembrie. Timpul a fost insuficient pentru a fi efectuată expertiza medicală.

Oficialii de la Parchet menţionează că la ei nu există cererea din data de 28 iulie. „Solicitarea instanţei de judecată, respectiv Judecatoria Timişoara, cu privire la radiografiiile panoramice, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în data de 20.10.2011, iar în data de 15.11.2011 relaţiile solicitate de către Judecătoria Timişoara au fost comunicate acestei instituţii. Termenul de comunicare a relaţiilor solicitate de către instanţa de judecată este menţionat în adresa trimisă instituţiei noastre, în speţa de faţă făcându-se referire la data de 24.11.2011, fiind termenul de judecată fixat de către Judecatoria Timişoara”, a precizat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Timişoara, procuror Mihai Valentin.

De anul trecut şi până în prezent, Cristina a consultat mai mulţi medici, iar aceştia i-au pus diagnosticul de “infecţii intraradiculare cu depăşirea apexului şi invadarea paradonţiului în zona periapicală, rezultate ca urmare a unor tratamente de canal incomplete, reacţii acute repetate, canale obturate incomplet cu material compozit în gutapercă”.

Din cauza netratării la timp, boala Cristinei se agravează, iar costurile intervenţei devin mai mari pe zi ce trece. „Am o sensibilitate ridicată în fiecare zi, iar periodic, timp de o săptămână, durerile se intensifică. În acest timp nu pot mânca, mă umflu la faţă şi practic nu mai pot să fac nimic. Dacă nu se va interveni să se remedieze problema, risc să îmi pierd întreaga dantură, iar orice intervenţie ulterioara este inutilă”, ne-a spus Cristina.

Mai mult, pentru tratamentele efectuate la medicii Salehi, pacienta a împrumutat bani, acum aflându-se în situaţia de a nu-şi putea reface tratamentele, întrucât încă plăteşte rate pentru lucrarea făcută de cei doi medici.

Referitor la diagnosticul menţionat mai sus, chiar şi preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Timiş, Mihai Romînu, susţine că în cazul în care nu se intervine la timp, în funcţie de evoluţia bolii, riscurile sunt foarte mari.

„Diagnosticul pe care îl are pacienta la ora actuală este, în opinia noastră, irelevant pentru că acest caz trebuie luat de la început, nu de la sfârşit. Întotdeauna când se evaluează un caz se începe cu diagnosticul iniţial. Nu vă pot da un răspuns clar pentru că nu cunosc cazul. Necunoscând cazul nu pot să recomand o anumită atitudine terapeutică. Pe termen lung există şi acest prognostic nefavorabil. Depinde de terenul biologic şi de reactivitatea organismului, un anumit gen de patologie infecţioasă endodontică sau periapicală la un organism evoluează lent şi acelaşi gen de patologie la un alt organism acţionează fulminant cu pierderea într-un interval de timp relativ scurt a unităţilor dento-parodontale”, a precizat Romînu.

Tânăra se teme de rezultatul expertizei

Cristina nu poate începe să-şi trateze boala pe care o are din cauză că principala probă, radiografia panoramică, de care avea nevoie pentru a-şi face expertiza medicală şi pentru a o depune în data de 24 octombrie 2011 la dosar a ajuns cu întârziere la Judecătorie. Totodată costurile intervenţiei sunt extrem de mari. Acestea depăşesc 10.000 de lei, bani pe care nu îi are. Chiar şi aşa însă, Cristina spune că îi este frică de rezultatul expertizei medicale.

„Unii dintre membrii comisiei de disciplină a colegiului le-au fost celor doi stomatologi profesori şi mentori, iar cu titulara cabinetului Stomarox Roxana Oancea se află într-o relaţie de colaborare în cadrul Universităţii de Medicină Dentară. Cu toţii sunt colegi în Colegiul Medicilor”, spune Cristina.

În ceea ce priveşte sancţiunile pe care le riscă medicii dentişti din partea Colegiului, în care instanţa stabileşte că este vorba de malpraxis, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Timiş a declarat că „sancţiunile pe care le dă Colegiul depind de gravitatea faptei şi de sentinţa dată de instanţa de judecată. Sancţiunea minimă este avertismentul, medicul mai poate primii mustrare scrisă, vot de blam, suspendarea dreptului de liberă practică pe o perioadă de şase luni sau, în cazuri foarte grave, cu care sperăm să nu ne confruntăm, medicului respectiv i se poate retrage dreptul de liberă practică definitiv şi excluderea din Colegiul Medicilor Dentişti, caz în care nu mai poate profesa. A mai fost un caz, care din cunoştinţele noastre a ajuns în instanţă, un caz care nu este recent şi nu vă pot da detalii despre sentinţa dată. Aceasta este al doilea caz de malpraxis în domeniul stomatologiei care a ajuns în instanţă în ultimii 10 ani”.

Cei doi acuzaţi, medicul Matin Salehi Asad, principalul medic curant al Cristinei, precum şi Roxana Oancea, titulara cabinetului, au refuzat să facă momentan orice fel de declaraţie pe acest subiect până nu îşi vor consulta avocatul.

Atenţie la drepturile pe care le aveţi

„Legislaţia românească protejează potenţialii pacienţi în raportul cu medicii curanţi, stabilind în sarcina celor din urmă obligativitatea de a comunica pacientului în formă scrisă şi sub oţinerea de semnătură: diagnosticul, tratamentele alternative existente, riscurile fiecărui tratament precum şi riscurile efectuării sau neefectuării unui tratament. Pacienţii trebuie să solicite aceste informaţii întrucât refacerea tratamentelor şi recuperarea prejudiciilor pe cale judiciară este extrem de anevoioasă datorită rezistenţei întâmpinate la comisiile de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor şi a unei practici judecătoreşti foarte lente şi cvasi-inexistentă în domeniul malpraxisului”, a precizat avocatul Ovidu Tatu.

Citeşte şi:

Justiție românească: 500.000 de euro, despăgubire unui pacient care nu a fost văzut la expertiză

Doi medici bihoreni, condamnați la închisoare cu suspendare pentru malpraxis

Epidemie de malpraxis la Spitalul din Târgu-Jiu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel