Doi timișoreni au venit din Grecia pe biciclete. Vezi în articol cât timp a durat călătoria lor.
Doi timișoreni, soț și soție, au avut parte de o vacanță pe cinste. Cei doi au mers din Grecia până la Timișoara pe biciclete. Nu s-au speriat nici de căldură și nici de distanța foarte mare, așa că au pornit pe două roți din Grecia, trecând prin Macedonia și Serbia și apoi România. Curajoșii din Timișoara au plecat din Gavdov pe 14 iulie și au ajuns la Timișoara pe 26 iulie, potrivit Timiș Online.
„Scapi de presiunea timpului, când mergi cu mașina ești întotdeauna cu piciorul în accelerație și vrei să ajungi acasă. Pedalatul înseamnă libertate, o cale extrem de simplă de a ajunge în natură, posibilitatea de a ne autodepăși, de a rămâne uimiți de cât de mult poți face. Sunt interacțiuni super faine cu oameni”, a declarat Radu Ticiu, pentru Timiș Online.
După 700 și ceva de kilometri și o aventură de aproape două săptămâni, Radu și Maria vor și mai mult. Ei spun că vor să bată Europa-n lung și-n lat cu roțile bicicletelor. Cei doi au mărturisit că au dormit mai mult cu cortul, pe plajă, dar au petrecut și câteva nopți la pensiuni.
VEZI ȘI: Un român a ajuns cu Dacia 1300 în Grecia. UPDATE: A mers și cu 100 km/h - FOTO
Ion Iliescu a devenit cunoscut ca românul care și-a urcat familia în Tico și a străbătut mii de kilometri de Grecia. S-a întors în țară, în același Tico, pentru al patrulea an la rând, și a povestit experiența.
"În viață, dacă nu știi să te bucuri de lucruri mărunte, de un apus de soare, un pumn cu pietricele de pe plajă, zeama de roșii rămasă în castronul de salată, de zâmbetul copiilor, de pisica găsită sub masă la tavernă, oamenii pe care îi simți pe aceeași lungime de undă, nu-ți rămâne decât să cauți cuvântul FERICIRE în DEX. Și dacă mâine privesc prin fereastră dintr-un scaun cu rotile sau mă găsește boala aia care lasă doar pielea pe os, am să știu să râd pentru că mi-am trăit viață din plin, n-am cules doar clipe de fericire, am cules ani și i-am învățat și pe copiii mei să facă același lucru. Și sunt ferm convins că după ce își vor lua zborul din cuib, își vor lua rucsacul și vor căuta FERICIREA. Ne vedem la anul în Kefalonia” a scris Ion Iliescu, românul plecat în vacanță în Grecia, împreună cu familia, într-un Tico, pe Forum Grecia.
Intreaga sa aventură o poți afla AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu