Doi tineri, decedați pe drumul morții, DN2/E85, în apropiere de Buzău 

Un nou accident mortal a avut loc pe DN2/E85, drumul care leagă Muntenia de Moldova. 

Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, şi o tânără, de aceeaşi vârstă, au murit, duminică, în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc pe DN2(E85), între localităţile Cioranca şi Costeşti, după ce au intrat, cu motocicleta, în coliziune frontală cu un autocamion, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Potrivit poliţiştilor rutieri, accidentul ar fi avut loc ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

"Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între o motocicletă condusă pe direcţia Buzău către Bucureşti de către un şofer în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti şi un autocamion care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto în vârstă de 50 de ani, din Bucureşti. Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului motocicletei şi a pasagerei acestuia, o femeie în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti", a transmis IPJ Buzău.

Şoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare negativă. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel