Doi tineri gălățeni au murit carbonizați în urma impactului dintre mașina lor și un autocamion, pe DN 24

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Cele două autovehicule au luat foc în urma impactului, șoferul autocamionului este internat în spital, în stare de șoc.

Doi tineri, de 16 și 19 ani, au murit carbonizați după ce mașina în care se aflau a intrat frontal într-un autocamion care circula din sens opus, informează IPJ Galați. Accidentul tragic a avut loc, marți, pe DN 24, în localitatea Berheci.

”Din primele cercetări, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au stabilit că un autoturism care se deplasa din direcţia Tecuci spre Bârlad ar fi pierdut controlul direcţiei de mers, ar fi acroşat un parapet şi apoi ar fi intrat pe contrasens, intrând in coliziune cu un autocamion, care se deplasa din sens opus. În urma impactului, autoturismul a luat foc.

Conducătorul acestuia, un tânăr de 19 ani, şi un pasager în vârstă de 16 ani au decedat”, potrivit IPJ Galaţi.

La locul evenimentului ISU Galaţi a intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un elicopter SMURD.

”Accident rutier urmat de incendiu, produs între un autoturism şi un autocamion, pe DN 24, în localitatea Berheci.

Autovehiculele au fost cuprinse de incendiu. Doi tineri au fost găsiţi carbonizaţi. Şoferul camionului a fost transportat la spital în stare de şoc”, informează ISU Galaţi.

Traficul în zonă a fost oprit pe amble sensuri, potrivit Centrului Infotrafic din Ispectoratul General al Poliției Române.

Citește și: Doi polițiști din Olt s-au șicanat în trafic până când au făcut accident. Unul a ajuns la spital

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel