Doi tineri, ucişi într-un grav accident de circulaţie pe DN 14

Accident
Accident

Doi tineri, ambii de 23 de ani, au murit, iar alți doi au fost răniți, în urma unui accident produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN14, în zona localității Laslea, județul Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 14, la kilometrul 80, în zona localității Laslea. Polițiștii susțin că șoferul unei mașini care mergea spre Sighișoara a intrat pe contrasens și s-a lovit de o altă mașină care venea din sens opus.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Sibiu au anunțat că, la sosirea echipajelor la fața locului, doi tineri, se pare soț și soție, ambii de 23 de ani, din județul Mureș, au fost găsiți decedați, scrie Mediafax. 

Alți doi tineri aflați în cealaltă mașină implicată în accident au fost răniți. Este vorba de un bărbat de 25 de ani, din Mureș, care prezenta un traumatism toracic și suspiciune de fractură la piciorul drept, și de un alt rânăr de 24 de ani, tot din Mureș, care a suferit o fractură de bazin.

Victimele au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD sosite de la Sighișoara și au fost transportate la UPU Târgu Mureș.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel