Un urs a atacat doi vânători în Bistriţa.
Doi bărbaţi au fost atacaţi de urs duminică în localitatea Milaş, ei fiind asistaţi de un echipaj SMURD sosit la faţa locului, a anunţat ISU Bistriţa-Năsăud.
"Echipajul de prim ajutor SMURD de la Punctul de Lucru Lechinţa intervine pe raza localităţii Milaş pentru a acorda primul ajutor pentru doi bărbaţi (vânători) atacaţi de urs. Din primele informaţii, aceştia sunt conştienţi, cooperanţi, cu răni la nivelul feţei şi umărului", a precizat sursa citată.
Potrivit ISU, cei doi sunt coborâţi din zona de pădure de către însoţitori, scrie Agerpres.
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bistriţa-Năsăud a autorizat, în acest an, împuşcarea a nouă urşi, număr dublu faţă de cel de anul trecut, iar până la această dată au fost recoltate opt exemplare, potrivit datelor prezentate miercuri, în şedinţa Colegiului prefectural, de către directorul acestei instituţii, Sever Roman.
Potrivit evaluării de primăvară a speciilor protejate, în judeţ au putut fi observate 906 exemplare de urs (cu 27 mai multe decât în anul anterior), 279 de exemplare de lup (cu 12 în plus faţă de 2022), 95 de râşi şi 406 pisici sălbatice.
În acest an, au fost constituite 81 de comisii pentru constatarea şi evaluarea pagubelor produse de urşi: 48 asupra unor animale domestice, 30 la culturi agricole, două la autoturisme care au lovit urşi şi un caz de vătămare a unei persoane.
În ceea ce priveşte atacurile lupilor, au fost formate 13 comisii, toate privind uciderea sau rănirea unor animale domestice, aici fiind constatată şi cea mai mare pagubă din acest an, de aproape 60.000 de lei.
"Am avut un atac de lupi în zona Nuşeni, unde au fost 29 de ovine ucise şi erau de rasă - cea mai mare pagubă făcută în judeţul Bistriţa-Năsăud, undeva la 60.000 de lei", a precizat directorul APM Bistriţa-Năsăud.
Nu au fost date, în schimb, autorizaţii pentru recoltarea unor exemplare de lup, în acest an.
În urma atacurilor animalelor sălbatice, au fost emise 87 de decizii de acordare a unor despăgubiri, însumând peste 430.000 de lei, din care până la această dată s-au plătit în jur de 161.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu