Doina Gradea, audieri în Comisia de cultură, Camera Deputaţilor

Doina Gradea , preşedintele - director general al SRTv, este invitată marţi la audieri în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, a anunţat preşedintele comisiei, Gigel Ştirbu.

'Săptămâna trecută, în spaţiul public au ieşit anumite înregistrări făcute de către un colaborator al SRTv, un realizator de programe în cadrul acestei staţii, înregistrări ce o aveau ca primă solistă pe directorul general şi preşedintele CA, doamna Doina Gradea, şi pe directorul de programe al TVR. Din aceste înregistrări reiese clar că directorul TVR are o sarcină clară din partea partidului care a şi propus-o în această funcţie şi în funcţia de preşedinte al CA de a politiza această instituţie. În urma ieşirii în spaţiul public a acestor înregistrări, împreună cu colegii din Comisia de cultură din Camera Deputaţilor am luat decizia ca astăzi să-i transmitem o invitaţie scrisă pentru ca mâine, 8 mai, ora 12,00, să vină la audieri în faţa Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor', a spus Ştirbu, la Parlament.

Liberalul a spus că majoritatea membrilor comisiei, cu excepţia deputaţilor PSD, a fost de acord cu audierea preşedintelui-director general al TVR. El a precizat că reprezentanţii PNL din CA al TVR au luat decizia de a convoca o şedinţă extraordinară a Consiliului de Administraţie care va avea loc pe 14 mai.

'În cadrul acestei şedinţe se va solicita un punct de vedere clar despre politizarea acestei instituţii doamnei respective, un punct de vedere clar vizavi de posibilitatea ca această doamnă să mai poată conduce un colectiv din care fac parte colegi ai domniei sale jurnalişti pe care îi desconsideră', a afirmat Ştirbu.

[citeste si]

Realizatorul TV Dragoş Pătraru a criticat, joi, pe pagina sa de internet, conducerea SRTv, menţionând că doreşte să tragă 'un serios semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă în televiziunea publică'. El o acuza pe Doina Gradea de acţiuni de intimidare şi cenzură, postând, în acest sens, şi nişte înregistrări audio.

Preşedintele - director general al SRTv, Doina Gradea, a susţinut, într-un comunicat, că materialele prezentate de jurnalistul Dragoş Pătraru sunt trunchieri ale unor înregistrări realizate nelegal, din întrevederi sau convorbiri purtate cu acesta sau din discuţii avute în spaţii private.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel