Doina Pană a fost numită ministru pentru Dialog Social

Deputatul de Bistrița Doina Pană a fost propusă de prim-ministrul Victor Ponta ca ministru delegat pentru Dialog Social în viitorul cabinet, în locul fostului deținător al acestui portofoliu, Liviu Pop.

Adriana Doina Pană este membru al Partidului Social Democrat, iar la alegerile din nouă decembrie a câștigat primul mandat de deputat în Bistrița-Năsăud.

Dna. Pană are 55 de ani, este inginer, însă de 29 de ani lucrează în învățământ, în ultima perioadă fiind director adjunct al Liceului Infoel din Bistrița.

Ea a fost inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Adriana Doina Pană s-a născut în 16 mai 1957 în comuna Matei, judeţul Bistriţa-Năsăud. Are un băiat stabilit în străinătate şi e văduvă. E licenţiată în electrotehnică (profesia sa de bază fiind de inginer electrotehnist) la Universitatea Tehnică din Bucureşti şi are Master în Administraţie Publică. După absolvirea facultăţii, a lucrat la Fabrica de Hârtie din Prundu Bârgăului, apoi a adus pe lume un băiat şi s-a mutat la Bistriţa la o fabrică, actuala Iproeb care „patrona” Liceul Electrotehnic, actualul Colegiu Tehnic InfoEl. De 29 de ani, Doina Pană lucrează în învăţământ, în ultimii zece fiind director adjunct al Colegiului Tehnic Infoel Bistriţa, potrivit timponline.ro. În 2008, timp de opt luni, a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Anul acesta, a fost numită pentru o scurtă perioadă inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţeran Bistriţa-Năsăud. Ea deţine Diploma de excelenţă pentru palmaresul realizat în domeniul educaţiei româneşti oferită de Guvernul României, iar din partea Ministerului Educaţiei a primit Diploma de onoare pentru „dăruirea profesională şi activitatea deosebită în slujba şcolii româneşti” şi Diplomă de onoare pentru „merite deosebite în managementul unităţilor de învăţământ”. E preşedinte al organizaţiei judeţene de femei din cadrul PSD Bistriţa-Năsăud şi vicepreşedinte la nivel naţional al OFSD. A fost, în 2009, candidat la alegerile pentru Parlamentul European. În 2004, a devenit consilier judeţean şi în 2008 a câştigat un al doilea mandat pe care l-a  întrerupt temporar, în perioada în care a fost numită secretar de stat în MECTS unde a stat timp de opt luni în funcţie. În 2012 a fost aleasă din nou consilier judeţean şi apoi deputat USL în Colegiul 1 Bistriţa-Livezile cu 56,85%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel