Doina Pană, demisie. Prima declarație după ce a renunțat la funcție

Doina Pană a vorbit pentru prima oară cu presa, după ce și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor. 

„Oboseală e din orice poziție, într-adevăr, din cea de ministru e la un moment dat cronică. Am cumpănit foarte mult, e o decizie grea pe care am luat-o. Nu mi-a fost simplu, mă gândesc la ea de câteva săptămâni și am considerat că e deciza corectă”, a spus ministrul demisionar la Digi 24. 

Ministrul demisionar spune că a vorbit atât cu Liviu Dragnea cât și cu Mihai Tudose înainte de a-și da demisia.

„Am avut discuții și cu premierul și cu președintele partidului și am fost onorată că amândoi m-au rugat să-mi iau concediu de odihnă și să nu plec. Dar consider că una dintre puținele poziții din care nu-ți poți permite să nu funcționezi sută la sută este cea de ministru și atunci consider că am luat decizia corectă”, a adăugat Doina Pană.

Doina Pană și-a anunțat demisia în data de 3 ianuarie. 

„Starea mea de sănătate nu-mi mai permite continuarea activității în calitate de ministru. Prin urmare, vă prezint demisia mea din calitatea de ministru în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, pe motiv de sănătate. 

Apreciez conlucrarea deosebit de fructuoasă pe care am avut-o și vă asigur de întregul meu sprijin pentru îndeplinirea programului de guvernare, din calitatea mea de parlamentar”, se arată în textul prin care Pană și-a anunțat demisia, potrivit unui comunicat al Guvernului.

[citeste si[

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel