Doina Pană a declarat, luni, 1 iulie, la ieșirea de la audierile de la DIICOT, că bănuiește o persoană care ar fi încercat să o intoxice cu mercur.
„Pentru că specificul dosarului îmi dă acest drept, dată fiind cauza și urmează și o perioadă când eu plec, începe vacanța parlamentară. M-am întâlnit cu procurorul șef-adjunct și am cerut acest lucru, e dreptul meu legal. De la început am spus ca am disponibilitate oricând să fiu citată, pentru că am tot interesul să se rezolve cât mai repede acest lucru", a spus Doina Pană.
„Însă, vedeți dumneavoastră, cand e vorba de o fraudă fiscală, sunt documente care rămân, deci poate dura oricât, dar în momentul în care este o speță de acest gen - tentativa de omor - cu cât se îndepărtează în timp e mai greu de demonstrat. De asta aveam nevoie să cer o urgentare", a mai spus Doina Pană.
Întrebată dacă bănuiește pe cineva, a răspuns astfel: „Da, bănuiesc. Dar nu pot să mă pronunț pentru că trebuie sa existe dovezi".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu