Doina Pană, fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, a fost intoxicată cu mercur. Prezentă prin legătură telefonică la România TV, Pană a vorbit despre cei care au atentat la viața sa.
Nu am să vorbesc despre anchetă, dar sunt om și am fost ministru al Apelor și Pădurilor. Este clar că de la Ape nu putea veni. Normal că la Păduri mă gândesc având în vedere acțiunile în care am fost implicată. S-a încercat să fiu discreditată, s-au încercat multe, dar nu mă așteptam să se ajungă atât de departe încât să încerce și o eliminare fizică. Evident că acolo mă gândesc. Vă dați seama câți bani au pierdut cei care tăiau ilegal?, a spus Doina Pană, prezentă prin legătură telefonică, în emisiunea Andreei Crețulescu, de la România TV.
Referitor la afirmația Olguței Vasilescu din cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu, și anume că ministrul Carmen Dan a avut informații că un ministru din Guvern era otrăvit în mod sistematic și că s-a acționat în consecință, Doina Pană a declarat că nu știe ce informații a avut ministrul Afacerilor Interne, însă este convinsă că s-a ajuns la ea prin intermediari.
Nu știu ce informații a avut doamna Carmen Dan. În ziua în care am primit analizele, m-am dus și era prim-ministru interimar domnul Fifor, i le-am arătat. În ultima ședință de Guvern, vă spun cinstit, se forma un nou Guvern în Parlament, și le-am spus să fie atenți pe unde merg ce mănâncă și ce beau pentru că nu este numai mafia Pădurilor, sunt multe. Ce s-a făcut pentru mine, eu cred că s-a făcut în urma plângerii pe care am făcut-o eu. Nu știu alte detalii.
De un an și jumătate eu tot fac introspective și sunt convinsă că prin intermediari s-a întâmplat. Nu se ajungea la mine altfel, a adăugat Doina Pană.
Vezi și: Doina Pană, intoxicată cu mercur: Ministru otrăvit... M-a salvat Dumnezeu! Atac al mafiei lemnului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu