Doina Pană, fostul ministru al Apelor și Pădurilor, a făcut primele declarații după ce dosarul otrăvirii sale a fost clasat.
Publicitate
Întrebată cum se simte acum, Doina Pană a spus: „La ora respectivă aveam probleme cu inima. Între timp, după patru ani de tratamente, inima este în regulă. (...) Problema este că mercurul se depune pe organe şi trec ani de zile până se elimină şi erodează...”
Întrebată ce crede despre clasarea dosarului otrăvirii ei, fostul ministru a făcut următoarele precizări: „Da, din păcate, erau doar dovezi indirecte, adică oameni care au mințit, oamenii care au refuzat detectorul de minciuni. Clasarea a venit după patru ani, din care doi de pandemie, unde nu se puteau face audieri din motive de mască pe figură. Din motive că încadrarea a fost pentru constituirea unui grup infracțional organizat și tentativă de omor calificat şi ca să fie grup infracțional organizat, trebuie să fie minim trei oameni care să acționeze coordonat în scopul comiterii. Şi atunci, nemaiputând dovedi că era grup infracțional organizat, nu mai era de competența DIICOT-ului", a mai spus, la Antena 3, Doina Pană.
Referitor la redeschiderea anchetei, a spus: „Am dreptul să fac plângere, dar credeți-mă să o iau de la capăt după patru ani care nu au fost ușori, nici fizic, nici psihic, nu mai vreau. Eu cred în justiția divină. Cred că Dumnezeu o să mă ajute până la capăt şi o să mă fac bine!”
Citește și...
Cum a pus la pământ Băsescu o parte din București. Bulai: La sfârșitul anilor '90, în Drumul Taberei, ziceai că ești în Occident
Sociologul Alfred Bulai a vorbit despre primul lucru pe care l-a făcut Traian Băsescu din rolul de primar.
„Primul lucru pe care l-a făcut Băsescu a fost să dărâme micile magazine, buticurile. Oamenii investiseră bani, le aranjaseră. Iar Traian Băsescu a venit și a plasat, în locul lor, niște mega magazine. Practic, oamenilor nu le-a murit afacerile, ci a intrat buldozerul peste ele, adică la modul acesta au murit. Repet: unii băgaseră bani în ele. Să ne înțelegem: aveau autorizații! Nu erau ilegali”, a zis sociologul Alfred Bulai la DC News, în emisiunea „Nod în papură”.
„La sfârșitul anilor '90, în Drumul Taberei, ziceai că ești în Occident. Erau numai terase, una lângă alta. Au ras tot. Acum și-au mai revenit... A fost o acțiune tipică pentru o mare majoritate a primarilor din București. De exemplu, lumea îl lăuda pe Băsescu pentru acest lucru, pentru demolări”, a mai spus sociologul.
„În retorica publică, mulți politicieni au mers pe această formulă senzațională a faptului că ești mare dacă dărâmi ceva, ci nu dacă construiești ceva. Și fie vorba între noi... este mai ușor să ameninți cu dărâmatul - și chiar să dărâmi - decât să construiești. Când vrei să construiești trebuie să ai o viziune, un proiect”, a mai spus Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu