După anunţarea morţii lui Bin Laden, pe piaţa financiară, dolarul american s-a apreciat, faţă de un coş de valute de referinţă, revenind de la minimele ultimilor 3 ani, iar petrolul, aurul şi alte mărfuri importante au înregistrat scăderi importante de preţ, anunţarea morţii liderului Al Qaeda eliminând o parte din riscul resimţit de pieţe.
Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 1,6%, depăşind pragul psihologic de 10.000 de puncte pentru prima dată de la cutremurul din 11 martie, datorită optimismului că acţiunile de pe Wall Street vor creşte puternic.
Preţul petrolului a scăzut cu până la 2%, iar argintul s-a depreciat cu 10%, cel mai abrupt declin de la finele lui 2008.
Preţul petrolului Brent era în scădere cu 98 de cenţi la ora 5:08 GMT (8:08 ora României), la 124,91 dolari pe baril, cu 2 dolari sub maximul ultimilor 32 de luni, de peste 127 dolari pe baril, atins în aprilie.
Cotaţia de referinţă pe piaţa americană a coborât în acelaşi timp cu 1,19 dolari, la 112,74 dolari pe baril.
Petrolul era deja în scădere înainte de anunţarea morţii lui bin Laden, după decesul unuia dintre fiii liderului libian Muammar Gaddafi în urma raidurilor aeriene ale NATO şi după informaţiile apărute pe surse în presa internaţională privind creşterea producţiei de petrol a Arabiei Saudite în aprilie.
Preţul aurului pe piaţa spot a scăzut cu peste 5 dolari, la 1.540,39 dolari pe uncie, imediat după anunţul privind moartea lui bin Laden, după ce atinsese anterior un nou maxim istoric, de 1.575,79 dolari pe uncie.
Argintul se tranzacţionează în jurul nivelului de 44,64 dolari pe uncie, în scădere cu 6,6%, după ce a coborât anterior la un minim de 42,8 dolari pe uncie, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News