Fostul preşedinte cipriot Demetris Christofias a decedat vineri, la vârsta de 72 de ani, după aproximativ o lună de spitalizare pentru probleme respiratorii, anunţă Reuters din surse oficiale. Ceva mai devreme, medicii comunicaseră că starea sa se înrăutăţeşte şi este ireversibilă.
Christofias a fost primul şef de stat comunist în Cipru, din 2008 până în 2013. Anterior, condusese AKEL, partidul comunist moderat, unul din cele mai mari din insulă. În 2013, el nu a candidat pentru realegere, după un mandat marcat de o criză financiară din cauza căreia Ciprul a avut nevoie de un plan internaţional de salvgardare.
În timpul preşedinţiei lui Christofias s-a produs cel mai mare dezastru pe timp de pace din istoria ţării: muniţiile confiscate de pe un petrolier iranian, care urmau să ajungă în Siria, au explodat în timpul depozitării în Cipru, omorând 13 oameni.
Tot în aceeaşi perioadă, Ciprul a început prospectarea rezervelor de hidrocarburi în apele teritoriale, unde primul zăcământ a fost descoperit în 2011. Fostul preşedinte a susţinut eforturile de reunificare a Ciprului, divizat după invazia turcă din 1974, în urma unei lovituri de stat inspirate de greci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News