Richard Lewis, cunoscut pentru rolul din serialul ”Curb Your Enthusiasm”, a murit la 76 de ani.
Richard Lewis, actorul de comedie devenit faimos pentru umorul său nevrotic și autocritic, dar și pentru rolul din serialul ”Curb Your Enthusiasm”, difuzat de HBO, unde a jucat timp de peste 20 de ani alături de Larry David, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunțat publicistul său, potrivit Reuters, scrie Agerpres.
Actorul, care a dezvăluit anul trecut că suferă de boala Parkinson, a murit marţi seară, la locuinţa sa din Los Angeles, după ce a suferit un stop cardiac, a spus publicistul Jeff Abraham.
”Soţia lui, Joyce Lapinsky, mulţumeşte tuturor pentru dragostea, prietenia şi sprijinul arătate şi cere respectarea intimităţii în aceste momente”, a scris Abraham în comunicat.
”Richard şi cu mine ne-am născut la distanţă de trei zile în acelaşi spital, iar pentru cea mai mare parte a vieţii mele mi-a fost ca un frate. Îl caracteriza combinaţia aceea rară de a fi cea mai amuzantă persoană, dar şi cea mai drăguţă. Dar azi m-a făcut să plâng, iar pentru asta nu-l voi ierta niciodată”, a scris Larry David într-un comunicat.
Richard Lewis s-a născut în Brooklyn şi a început să facă comedie stand-up la începutul anilor 1970 în paralel cu o slujbă în publicitate, iar până la finalul deceniului a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi comici ai generaţiei sale.
A fost invitat deseori la talk show-urile de seară în anii 1980 şi a jucat alături de Jamie Lee Curtis în comedia ABC Anything But Love. A făcut parte din distribuţia mai multor filme în anii 1990, cel mai cunoscut fiind Robin Hood: Men in Tights.
În ultimii ani, şi-a jucat propriul rol ca prieten al lui Larry David în serialul Curb Your Enthusiasm, în care cei doi bărbaţi se ciondănesc neîncetat.
Citește și: Doliu în lumea fotbalului. Legendarul Franz Beckenbauer ”Kaiser” a murit la 78 de ani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu