Un fost lider al unei celebre trupe de rock heavy metal a murit la vârsta de 66 de ani.
Este vorba despre Paul Di'Anno, liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai acesteia. Vocalistul de heavy metal a murit la vârsta de 66 de ani, scrie The Guardian.Casa sa de discuri Conquest Music a confirmat faptul că a decedat acasă în Salisbury, afirmând: ”În ciuda problemelor grave de sănătate din ultimii ani, care l-au obligat să cânte într-un scaun cu rotile, Paul a continuat să îşi distreze fanii din întreaga lume, adunând peste 100 de spectacole din 2023”.
Paul Di'Anno s-a născut sub numele de Paul Andrews, în Chingford, estul Londrei. Tatăl său era brazilian şi mama britanică. Paul Di'Anno s-a alăturat Iron Maiden, în urma unei audiţii în luna noiembrie 1978, trupa Iron Maiden fiind formată de basistul Steve Harris cu trei ani înainte.
Foto
Sursă foto - Captură Platforma X - Gen Marutani
Iron Maiden avusese deja doi solişti, iar Di'Anno a fost, în primă fază, neimpresionat: ”Vechiul lor cântăreţ avea o sabie prostească şi sânge fals care îi curgea din gură, iar eu şi amicul meu făceam pe noi de râs”, a zis el mai târziu. ”Dar când am început să cântăm împreună, părea că totul se potriveşte”.
Într-un alt interviu, Paul a spus: ”Băieţii de la Maiden erau nişte tineri încântători pe care i-ai fi putut prezenta bunicii tale. I-ar fi iubit. Dar dacă m-ar fi întâlnit pe mine, ar fi murit de un atac de cord într-un minut. Le-am adus nebunia şi un aspect exagerat”.
Di'Anno a cântat pe albumul de debut autointitulat al trupei din anul 1980, care a ajuns să se claseze pe locul 4 în topurile din Marea Britanie, dar şi pe următorul album din anul 1981, ”Killers”.
Membrii trupei de heavy metal Iron Maiden au declarat că sunt ”profund întristaţi” în urma decesului fostului membru al trupei Paul Di'Anno, la vârsta de 66 de ani, relatează marţi DPA/PA Media.
Într-o declaraţie publicată pe reţelele sociale, basistul Iron Maiden, Steve Harris, s-a declarat ”atât de trist” de decesul lui Di'Anno. ”Este atât de trist că a murit, am luat contact cu el foarte recent, când ne-am trimis mesaje despre West Ham, cu bune şi cu rele”, a spus el referindu-se la clubul de fotbal West Ham United.
”Măcar a concertat până de curând, era ceva ce-l făcea să meargă mai departe, să fie acolo (pe scenă) de câte ori putea. Ne va lipsi tuturor. Odihneşte-te în pace, amice”, a adăugat Harris. În aceeaşi declaraţie, membrii trupei au transmis că sunt 'profund întristaţi' de această veste şi l-au descris pe Paul Di'Anno drept un solist vocal 'de pionierat'.
”Contribuţia lui Paul la Iron Maiden a fost imensă şi ne-a ajutat să pornim pe calea pe care am parcurs-o ca trupă timp de aproape cinci decenii. Prezenţa sa de pionierat ca solist vocal, atât pe scenă cât şi pe primele noastre două albume, va fi amintită cu mare drag nu doar de noi, ci şi de fanii din întreaga lume”, a precizat formaţia.
Di'Anno a fost dat afară din trupă în 1981 din cauza comportamentului său imprevizibil şi a consumului de droguri, fiind înlocuit de actualul vocalist, Bruce Dickinson. După ce a părăsit Iron Maiden, Di'Anno a continuat să înregistreze o serie de albume solo şi a cântat, de asemenea, în cadrul unor trupe precum Battlezone şi Killers.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu