Doliu în presa sportivă. Ultima postare, înainte de a muri, pe 28 august

Un mare jurnalist şi comentator sportiv, Lucian Oprea, care a lucrat la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES peste trei decenii, s-a stins din viaţă, duminică seara, la vârsta de 70 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, a anunţat familia.

Alegeri prezidentiale 2024

Lucian Oprea, născut la Craiova, pe 15 august 1950, a fost absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1979), iar în perioada 1972-2003 a lucrat ca publicist-comentator la AGERPRES. A acoperit 19 ediţii ale Jocurilor Olimpice (nouă de vară şi zece de iarnă), a fost prezent la zeci de campionate mondiale, de unde a transmis reportaje şi analize din gimnastică, box, tir, lupte, popice, hochei pe gheaţă, karate, atletism şi altele pentru AGERPRES, radio, presă şi televiziune. Tot în această perioadă a fost prezent la 20 de ediţii ale Turului ciclist al României. Între 1990 şi 1998, a fost membru titular în Comitetul executiv al Asociaţiei Presei Sportive.

Între 2003 şi 2006, a publicat opt cărţi de reportaje sportive, printre care Atena 2004, Bicicleta, dragostea mea, Pilde olimpice, Premiere pe acoperişul lumii, Cercuri de foc şi gheaţă. Pe parcursul activităţii sale profesionale a semnat rubricile permanente la revistele Viaţa Studenţească şi Flacăra (până în 1990). A lucrat în presa audio-vizuală, la televiziunile Amerom şi Soti, la Radio România şi Total. A fost publicist-comentator la ziarul Tineretul Liber, 1991, 1992-1995, responsabil al paginilor de sport la Expres Magazin, şef de departament la revista Privirea.

A colaborat la numeroase publicaţii din provincie, iar din 1997 a fost reporter special la Gazeta sporturilor. În 2019 a lansat cartea Ilie Goga, Il Campionissimo, Fausto Coppi/Lucian Oprea, Istoria adevărată a bicicletei, apărută la 100 de ani de la naşterea celebrului ciclist italian şi la zece ani de la dispariţia marelui jurnalist Ilie Goga. Lucian Oprea a scris până în ultimele sale zile de viaţă, ultima postare de pe blogul său personal datând din 28 august, legată de marea sa iubire, ciclismul. Înmormântarea va avea loc marţi 1 septembrie, la Cimitirul Străuleşti 2, la ora 12:00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel