Hal Holbrook, unul dintre cei mai premiați actori americani, multi-premiat, aclamat pentru portretizarea legendarului scriitor Mark Twain şi a cărui filmografie include interpretarea misteriosului personaj ''Deep Throat'' din ''All the President's Men'' (''Toţi oamenii preşedintelui''), a murit la vârsta de 95 de ani, a relatat marţi publicaţia New York Times, citată de Reuters.
Holbrook a murit la data de 23 ianuarie în locuinţa sa din Beverly Hills, potrivit New York Times care precizează că decesul a fost confirmat luni seară de asistentul său, Joyce Cohen.
În 2008, la vârsta de 82 de ani, Holbrook a devenit cel mai vârstnic actor nominalizatat la un premiu Oscar pentru rolul său secundar din Into the Wild.
Însă, portretizarea sa din piesa Mark Twain Tonight a veneratului scriitor american, umorist şi critic social, a fost cea care i-a adus cea mai mare faimă. Datorită acestui rol, actorul a fost recompensat cu un premiu Tony pentru rolul de pe Broadway în 1966 şi prima dintre cele zece nominalizări la Emmy, în 1967.
Holbrook era încă tânăr, la mijlocul anilor 1950, când a conturat rolul lui Twain, care a murit în 1910 la vârsta de 75 de ani, devenind faimos după ce a prezentat acest rol la populara emisiune The Ed Sullivan Show.
El a interpretat rolul şi pentru fostul preşedinte Dwight Eisenhower şi într-un turneu internaţional sponsorizat de Departamentul de Stat al SUA. A continuat să-l joace pe Twain până în anii '90.
Pentru mine, Mark Twain este ceva preţios. Este extensia mea prin viaţă, a declarat Holbrook pentru NPR în 2007. Hal Holbrook a avut aproximativ 2.000 de apariţii în rolul lui Mark Twain.
Holbrook a mărturisit că a preluat personajul Twain după ce a încercat să găsească un personaj pe care să-l înfăţişeze într-o piesă cu un singur personaj. El a declarat că după ce a citit câteva pagini din The Adventures of Tom Sawyer (Aventurile lui Tom Sawyer) a simţit o conexiune. A dezvoltat rolul în cluburi de noapte din New York şi l-a prezentat pe Broadway în 1959, informează Agerpres.
Înalt, cu un aer demn rezervat, Holbrook a interpretat şi alte personaje celebre, precum Abraham Lincoln, câştigând un premiu Emmy pentru rol principal într-o serie limitată din 1976 bazată pe biografia semnată de Carl Sandburg a fostului preşedinte american.
Holbrook a câştigat premii Emmy datorită interpretării căpitanului Lloyd Bucher din Pueblo (1973) şi pentru rolul principal dintr-o serie dramatică din 1970, The Bold Ones: The Senator.
Actorul s-a remarcat de asemenea în producţia originală de pe Broadway Incident at Vichy de Arthur Miller, în rolul partenerului lui Martin Sheen din That Certain Summer, primul film american pentru film de televiziune care a abordat subiectul homosexualităţii, dar şi prin interpretarea personajului Deep Throat, sursa cheie din scandalul Watergate care a culminat cu demisia preşedintelui Richard Nixon, în filmul din 1976 All the President's Men.
Alte filme în care a jucat includ The Group în 1966, Wild in the Streets în 1968, Magnum Force în 1973, The Star Chamber şi Wall Street în 1987, "The Firm" în 1993, "That Evening Sun" în 2009 cu soţia sa, Dixie Carter, şi Lincoln, de Steven Spielberg, în 2012.
Holbrook a avut un rol recurent alături de Carter, a treia sa soţie, o vedetă a sitcom-ului "Designing Women", care a murit în aprilie 2010 la vârsta de 70 de ani.
În urma actorului au rămas cei trei copii ai săi şi două fete vitrege
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu